Sfântul Mucenic Ierotei
Calendar creștin ortodox. 4 octombrie 2019. Sfântul Mucenic Ierotei
Ultima Ora Social

Calendar creștin ortodox. 4 octombrie 2019. Sfântul Mucenic Ierotei

Sfantul Mucenic Ierotei a primit credinta in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel, care l-a botezat si l-a asezat episcop in Atena. A fost insotitorul Sfantului Dionisie Areopagitul.

Sfantul Ierotei a fost primul episcop al Atenei. A participat la inmormantarea Maicii Domnului, unde a facut inceput cantarilor, la prohodirea Maicii Domnului. A trecut la cele vesnice pe 4 octombrie.

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei

Glasul 4

Bunătate învăţându-te şi îmbărbătându-te întru toate, cu bună cunoştinţă, ca un sfinţitor cuvios îmbrăcându-te, ai scos din vasul alegerii cele negrăite; şi credinţa păzind, stadiul întocmai ai săvârşit, Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.Tot astazi, facem pomenirea:- Sfantului Mucenic Petru din Capitoliu;- Sfintei Mucenite Domnina si a fiicelor sale, Verina si Prosdoca;- Sfantului Mucenic Audact si a fiicei lui, Calistena;- Sfantului Cuvios Ammun Egipteanul;- Sfintilor Mucenici Diaconi Faust, Gaiu, Eusebiu si Herimon;- Sfintilor Gurie, arhiepiscopul Cazanului si Varsanufie, episcopul Tverului.Potrivit Sinaxarului Sfintilor de pretutindeni, Editura Cartea Ortodoxa, tot astazi facem pomenirea:Sfântul Cuv. TEODOR, pustnic din Tamas (Cipru, sec. II);Sfântul Cuv. PAVEL cel Simplu, ucenicul Sfântului Antonie cel Mare (Egipt, +330);Sfântul Ier. PETROIMIE, episcop de Bologna (Italia, cca +450);Sfântul Mc. QUINTIUS (sau QUENTIN) din Tours (Franţa, cca +570);Sfânta Cuv. AURA, stareţa Mănăstirii Sf. Marţial (Franţa, +666);Sfântul Ier. TEODOR I, patriarhul Antiohiei şi mărturisitor (+744);Sfântul Cuv. VLADIMIR laroslavici, prinţ de Novgorod, şi Cuvioasa ANA, mama sa (+1052 şi +1056);Sfântul Cuv. IOAN Lampadist, făcător de minuni din Cipru (sec. X);Sfinţii Cuv. ELADIE, ONISIM şi AMUN Pustnicul de la Pecerska (sec.XII -XIII);Sfântul Mc. ŞTEFAN (Stelianovici), prinţ al Serbiei, şi Sfânta Cuv.ELISABETA, soţia sa (+1515);Sfinţii Cuv. IONA şi NECTARIE din Kazan (Rusia, sec. XVI);Sfinţii Ier. GURIE, arhiepiscop de Kazan (+1563) şi VARSANUFIE, episcop de Tver +1576); aflarea Sf. moaşte în 1595;Sfântul Sf. Mc. EUDEMOS (sau EVDEMOZ), patriarhul Georgiei (+1642);Sfântul PETRU (Michurin) tânărul din Siberia (+1820);Sfântul Sf. Nou Mc. DIMITRIE (Voznesenski), preot (Rusia, +1918);Sfinţii Sf. Noi Mucenici preoţi (Rusia, +1937):TIHON (Arhanghelski), IACOV (Bobârev),MIHAIL (Tverdovski) şi NICOLAE (Vereşciaghin);Sfânta Nouă Mucenită HIONIA (Arhanghelskaia), din Rusia (+1945);Soborul Tuturor Sfinţilor din Kazan (Rusia).Adormirea Părintelui DUMITRU Stăniloae, preot profesor şi mărturisitor în timpul prigoanei comuniste (n. 1903 -+1993 Bucureşti; înmormântat la Mănăstirea Cernica.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.