Calendar creștin-ortodox, 4 martie,2021. Sfântul Gherasim de la Iordan

Sfântul Gherasim de la Iordan a trăit în secolul al VII-lea. După ce s-a călugărit, s-a retras în puștiul Tebaidei unde a întemeiat un așezământ monahal, prezent și în zilele noastre.

Atât de mult s-a împărtășit de viață dumnezeiască, încât și fiarele sălbatice i se supuneau. Din scrierea viețîi sale aflăm că într-o zi, pe când mergea prin pustia Iordanului, a întâlnit un leu fioros care răgea cumplit din cauza că îi intrase în laba un spin.

Sfântul Gherasim ii scoate spînul și din acel moment leul nu-l mai părăsește pe Cuvios, îl urmează pretudindeni, că un adevărat ucenic.

În acel timp, la mănăstire, Părinții aveau un catâr cu ajutorul căruia aduceau apă de la răul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu să îl păzească pe catâr. Leul îndeplinea cu bucurie această sarcina.

Însă, într-o zi, leul s-a depărtat cam mult de catâr și a adormit. Câțiva negustori, trecând cu o caravana de cămile pe acolo și văzând catârul singur, l-au luat și și-au continuat drumul.

Cuviosul Gherasim, văzând că lipsește de la mănăstire catârul și crezând că leul l-a mâncat, i-a spus acestuia: „lucrul pe care îl făcea catârul îl vei face tu, slujind trebuințele mănăstirii“.

Și leul s-a făcut de îndată ascultător și cară zi de zi apă de la Iordan pentru mănăstire.După o vreme, negustorii s-au întors pe același drum. Și pe când treceau Iordanul, s-au întâlnit cu leul care împlinea lucrul catarului. Negustorii, văzând leul, s-au speriat și au fugit. Leul a luat catârul de frâu și s-a întors la Sfântul Gherasim și cu câteva cămile.

Cuviosul Gherasim s-a bucurat de cele petrecute, nu atât pentru că își recuperase catârul, ci mai ales pentru faptul că a cunoscut că leul nu a mâncat catârul.

Cuviosul Gherasim l-a eliberat pe leu de sarcinile pe care le primise. Cu toate acestea leul, deși părăsise mănăstirea, venea o dată pe săptămâna la Cuviosul Ghersim, plecându-și capul înaintea lui, că și cum i s-ar fi închinat.

După ce Sfântul Gherasim a trecut la cele veșnice, leul s-a dus la mormântul lui, și, răcnind cu putere, a murit.

În așezământul monahal de la Ierihon, Sfântul Gherasim a așezat anumite rânduieli în mănăstire, potrivit cărora cinci zile din săptămâna, monahii trebuiau să șadă în chiliile lor și să împletească coșnițe și preșuri din trestie. În tot acest timp, ei nu trebuiau niciodată să aprindă focul și să se hrănească doar cu puțînă pâine uscată și curmale.

Ușa chiliei trebuia să rămână în permanentă deschisă, că oricine ar fi vrut să poată să între și să ia orice dorește. Sâmbătă și duminică ei trebuiau să se adune în biserica mănăstirii. În aceste zile ei aveau masă de obște cu puține legume și puțîn vin spre slavă lui Dumnezeu.

Fiecare monah aducea la picioarele starețului lucrul lui săvârșit peste săptămâna. Fiecare monah avea o singură haina. Sfântul Gherasim însuși se conformă acestor rânduieli, fiind un exemplu pentru toți.

Troparul Sfântului Gherasim de la Iordan

Locuitor puștiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Gherasim; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință.

Slavă Celui ce ti-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tamaduiri.

Tot astăzi, facem pomenirea:- Sfinților Mucenici Pavel și Iuliana, sora lui;- Sfinților Mucenici Codrat, Acaciu și Stratonic;- Sfântului Grigorie, episcopul Ășului, din Anatolia.

Mâine, 5 martie, facem pomenirea Sfântului Mucenic Conon din Isauria.

Sursă: CrestinOrtodox.ro

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.