Sfântul Grigorie Luminătorul
Sfântul Grigorie Luminătorul
#calendar-ortodox Social Ultima Ora

Calendar creștin-ortodox, 30 septembrie, 2020. Sfântul Grigorie Luminătorul

Sfântul Grigorie Luminatorul (240-332), Apostolul Armeniei s-a născut la Valarshapat, capitală provinciei Ararat în Armenia.

Tradiția armeană îl prezintă că descendent al unei familii nobile. Încă de prunc Grigorie a fost trimis în Cezareea Capadociei, unde a fost crescut în credință creștină și botezat. Tot aici se căsătorește și are doi fii: pe Vhartanes și Aristages.

Istoricul Agathangel (secretar al împăratului armean Tiridates) ne informează că Grigorie a revenit în Armenia pentru a-și increstina conaționalii. Acesta va distruge templul și altarul zeilor păgâni locali din Ashtishat, atrăgându-și mania lui Tiridat, care îl supune torturilor.

În cele din urmă, Grigorie izbutește să-l convertească și pe rege, împreună cu familia să și întreg poporul. Leontiu de Cezareea îl hirotoneste episcop, iar Petru de Sevaste îl intronizeaza episcop al Armeniei.

Sfântul Grigorie Luminatorul i-a hirotonit episcopi pe cei doi fii ai săi. Aristages a fost succesorul tatălui sau la tronul patriarhal al Armeniei. Acesta a participat și la sinodul I ecumenic de la Niceea (325). Se pare că Sfântul Grigorie ar fi făcut o călătorie la Roma împreună cu Tiridates.

Spre sfârșitul viețîi, Sfântul Grigorie Luminatorul se retrage pentru a duce o viață solitară într-o peștera din Manyea, în provincia Țăran. Moare în sălbăticie. Niște păstori ii găsesc trupul și, neștiind cine era, au ridicat deasupra lui o movilă de pietre.

Sfântul Grigorie Luminatorul, primul episcop al Armeniei și increstinatorul poporului armean, a trecut la cele veșnice după 31 de ani de pastorire. O părticică din moaștele sale se află la Biserica „Sfântul Gheorghe” – Vechi din București. Paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminatorul, Arhiepiscopul Armeniei”, din Reședința Patriarhală, își sărbătorește pe 30 septembrie, hramul principal.

 

– Sfintelor Mucenițe Ripsimia, Gaiani și alte treizeci și două cuvioase mucenițe femei și fecioare;

– Sfinților celor șaptezeci de mucenici, cărora li s-au tăiat capetele împreună cu Sfânta Ripsimia;

– Sfântului Mucenic Stratonic;

– Sfântului Mucenic Mardonie;

Mâine, 1 octombrie, facem pomenirea Acoperământului Maicii Domnului.

Sursă: CrestinOrtodox.ro

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.