Calendar creștin-ortodox 27 Aprilie 2023! Sfântul Apostol Simeon, ruda Domnului 1
Social Ultima Ora

Calendar creștin-ortodox 27 Aprilie 2023! Sfântul Apostol Simeon, ruda Domnului

Sfântului Apostol Simeon a fost fiul lui Cleopa, fratele lui losif, logodnicul Maicii Domnului. Sfântul Simeon a făcut parte din cei Șaptezeci de Apostoli ai Mântuitorului. Acesta a predicat Evanghelia lui Hristos în ludeea.

După moartea Sfântului Apostol Iacob, vărul sau, Sfântul Apostol Simeon a fost numit Episcop al Ierusalimului, pastorind până la o vârstă înaintată. Potrivit istoricului Eusebiu acesta a fost al doilea Episcop al Ierusalimului.

Tradiția spune că atunci când a primit cununa muceniciei, în timpul împăratului Traian, Sfântul Apostol Simeon avea peste o sută de ani. Izbucnind în Palestina o persecuție atât asupra iudeilor, cât și asupra creștinilor, bătrânul Episcop Simeon a fost prins și supus la chinuri cumplite. Sfântul Apostol Simeon a murit fiind răstignit asemenea Domnului.

În jurul anului 106 a început prigoanei declanșată de împăratul Traian, când, la ordinul consulului Attikus, au fost persecutați nu numai creștinii, ci și toți urmașîi lui David.

Tot atunci, câțiva eretici pe care ii combatuse în trecut, l-au denunțat românilor pe Sfântul Ierarh Simeon, episcopul care timp de 26 (sau 23) de ani și-a păstorit neîncetat turmă. A fost supus la torturi de tot felul timp de mai multe zile, arătând atâta îndrăzneala, încât consulul și ceilalți se întrebau cum de acel bătrân în vârstă de 120 de ani putea să îndure astfel de chinuri.

Cu toate acestea, l-au condamnat la moarte prin răstignire. Cu bucurie că urmează morții Domnului, Sfântul Simeon s-a învrednicit să primească în cer cununa de biruință a muceniciei.

Troparul Sfântului Mucenic Simeon, ruda Domnului

Pe tine rudenia lui Hristos, Sfinte Simeon, ierarh şi mucenic tare, cu sfinţenie te lăudăm, cel ce ai pierdut înşelăciunea şi ai păzit credinţa. Pentru aceasta prăznuind astăzi preasfântă pomenirea ta, dezlegare de păcate luăm prin rugăciunile tale.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Cânta-voi Ţie, Doamne…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preasfinţite Simeon, care stai înaintea Stăpânului purtând cunună, cere dezlegare păcatelor, pentru cei ce cu dragoste săvârşesc sfântă pomenirea ta.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu vela Crucii cu adevărat într-aripându-te, cu adierile Duhului, de Dumnezeu fericite, ai trecut valurile înşelăciunii, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Învrednicindu-te, preafericite, a fi rudă după trup Celui Ce cu Trupul S-a sărăcit din milostivire, te-ai îmbogăţit cu harul îndumnezeirii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Una ce eşti mai presus de toată zidirea, ai cuprins în pântecele tău pe Ziditorul şi Dumnezeu, şi L-ai născut, Fecioară, pentru mântuirea oamenilor.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Arcul celor puternici…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu plecarea către Dumnezeu îndumnezeindu-te, ierarhe, cu totul te-ai făcut în chip Dumnezeiesc, strălucind cu luminile muceniciei, Sfinte Preasfinţite Mucenice şi Ierarhe Simeon.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit-ai zori celor dintru întuneric, arătând oamenilor pe Soarele dreptăţii, Care a răsărit din Norul Fecioara Prunca.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cetatea Sionului te-a avut pe tine, Fericite Simeon, păstor şi Dumnezeiesc învăţător, pe care ai luminat-o cu Dumnezeieştile tale învăţături, ierarhe.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toată rânduială laudelor este întrecută acum, Preacurată, în a te lăuda pe tine, Mireasă a lui Dumnezeu: căci născând pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe îngeri i-ai întrecut.

Irmosul:

Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere; pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Pentru dragostea chipului…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slujit-ai jertfele cele fără de sânge, Celui Ce pentru tine S-a jertfit ca un Miel şi jertfindu-te, te-ai adus Lui pe tine însuţi prinos, de Dumnezeu cugetătorule, preafericite.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu strivirea feţei tale, ierarhe, munţii necredinţei şi dealurile demonilor toate s-au topit, întărindu-te pe tine Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Rudă după har primindu-te Dumnezeu Cuvântul, te-a arătat cinstit ierarh al Sfintei Cetăţi şi mucenic preacinstit, Sfinte Părinte Simeon.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiind învăţat în taină despre naşterea ta, proorocul Avacum, te însemnează pe tine Fecioară de mai înainte, Munte Umbros, din care a venit Dumnezeul nostru.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Lumina Ta, Doamne…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De bunăvoie te-ai dat pe tine însuţi a pătimi cu osârdie, fericite, urmând lui Hristos, Celui Ce pentru noi a pătimit cu trupul şi a micşorat patimile.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o jertfă fără de prihană te-ai dat pe tine să te ardă de tot cu focul chinurilor, fiind păzit cu bun miros de Taină, Sfinte Preafericite Simeon.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pironindu-te pe cruce, Fericite Simeon, ai urmat Dumnezeieştii Patimi a lui Hristos. Drept aceea mutându-te către El, te-a mărit împreună cu Dânsul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Roagă-te pentru noi lui Hristos, Celui Ce din Curate sângiurile tale S-a îmbrăcat cu Trup de materie şi pe oameni din nou i-a făcut, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Strigat-a mai înainte…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Învăţatu-te-ai din Minunatele Străluciri Cele Dumnezeieşti, care te-au povăţuit pe tine către Dumnezeiasca Viaţă; şi te-ai făcut plin de mărire de negrăit, preafericite ierarhe.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Avându-te pe tine, Părinte Simeon, Biserica cea Dumneze­iască, plină de apele Duhului cele curgătoare de viaţă, ca de un alt râu ce iese din Eden se bucură, ierarhe.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Clătinat-ai şi ai sfărâmat idolii înşelăciunii, fiind întărit cu însuflarea Duhului şi ai zidit biserici întru Slava lui Dumnezeu, Sfinte Simeon.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Vindecă patimile cele fără vindecare ale sufletului meu, Mireasă a lui Dumnezeu, Ceea ce ai născut pe Doctorul şi Mântuitorul, Care prin Patimile Lui vindecă patimile oamenilor.

Irmosul:

Strigat-a mai înainte închipuind îngroparea ta cea de trei zile Proorocul Iona în chit, rugându-se: din stricăciune mă scapă, Iisuse, Împărate al Puterilor.

 

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Căutând cele de sus…

Sionului celui de sus făcându-te cetăţean, scaunul Sionului celui de jos ai luat şi bine turma ţi-ai povăţuit la Staulul cel Ceresc. Te-ai răstignit lui Hristos, Sfinte Simeon, urmând Patimii Lui celei Dumnezeieşti.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii cei din Avraam…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu osârdie dându-ţi trupul la chinuri pentru Hristos, nu te-ai abătut, nu te-ai slăbit Dumnezeiescule, strigând: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinzându-ţi-se mintea de dragostea lui Dumnezeu, preafericite, te-ai făcut mai tare decât focul cel materialnic, strigând: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înfierbântându-te cu râvnă Dumnezeiască, de tot ai stins nebunia idolilor, fericite şi ai învăţat pe credincioşi credinţa cea adevărată, cu cuget bine credin­cios, cugetătorule de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară Maică Preacurată, Ceea ce eşti rană diavolilor şi Mântuirea şi Paza oamenilor şi Podoaba îngerilor, izbăveşte smeritul meu suflet de înşelă­ciunea vrăjmaşului.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Cel Ce S-a pironit…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toată Lumina Mângâietorului primind-o în inima ta cea curată, înţelepte, ai făcut să piară întunericul cel neluminos al demonilor, luminând pe credin­cioşi, Sfinte Simeon.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu râurile Dumnezeieştilor tale învăţături uscând marea cumplitei rele credinţe, ai adăpat tot sufletul, odrăslind spic roditor al credinţei.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe SfântulDuh,Domnul.

Pe Cuvântul Tatălui propovăduindu-L Dumnezeu Adevărat către toţi, felurite chinuri ai suferit şi suindu-te pe înălţimea Crucii, te-ai mutat către Cel pe Care L-ai dorit, ierarhe.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca să te lăudăm cu glasuri de mulţumire pe tine, Preacurată, ca pe Una ce ai umplut cu har neamul nostru, ocroteşte-ne şi ne păzeşte pe noi de toată vătămarea, Mireasă a lui Dumnezeu.

Irmosul:

Să lăudăm, bine sa cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Cel Ce S-a pironit cu Trupul pe Cruce şi ne-a arătat nouă armă de mântuire, tineri preaînălţaţi pe Hristos Dumnezeul nostru în veci.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Naşterea Ta Nestricată s-a arătat…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un stâlp de foc te-ai arătat mergând înaintea poporului celui nou, aducându-l pe el prin învăţăturile tale cu adevărat, din Egiptul înşelăciunii, către pământul făgăduinţei cel Dumne­zeiesc, fericite mucenice.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Simon Simeon îndoită numire ai avut, ca unul ce înaintea celor necredincioşi ai teologhisit pe Cuvântul în două firi, Dumnezeu şi Om. Pentru aceasta adunându-ne împreună, toţi te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pământul s-a sfinţit cu pătimirea ta, mucenice, pironit fiind pe cruce şi sufletele drepţilor s-au veselit cu suirea ta; pentru aceea toţi credincioşii te fericim, Sfinte Părinte Simeon.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luminează-mă cu Lumina Cea Dumnezeiască, Fecioară, care eşti Locaşul Luminii, alungând întunericul patimilor mele şi noaptea cea cu adevărat adâncă, cu mijlocirile tale, Născătoare de Dumnezeu.

Irmosul:

Naşterea ta Nestricată s-a arătat, Dumnezeu din coapsele tale a ieşit. Că S-a arătat purtător de Trup pe pământ şi cu oamenii a petrecut. Pentru aceasta pe tine Născătoare de Dumnezeu toţi te mărim.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Cu veşmintele ierarhiei te-ai împodobit şi cu frumuseţile muceniciei te-ai înfrumuseţat şi cu mărire înaintea lui Dumnezeu stând, străluceşti luminându-te cu Lumina Preasfintei Treimi. Pentru aceea te rugăm, Sfinte Ierarhe Simeon, ca pe cel ce ai îndrăznire la Dumnezeu, roagă-te pentru cei ce cu credinţă te cinstesc pe tine.

Tot în această zi, facem pomenirea:

– Sfântului Cuvios Ioan Mărturisitorul;

– Sfinților Apostoli Aristarh, Marcu și Zinon;

– Sfântului Mucenic Puplie;

– Sfântului Evloghie primitorul de străini;

– Sfântului Mucenic Lolion cel nou;

– Sfântului Preacuvios Ștefan, Episcopul Vladimirului;

Mâine, 28 aprilie, facem pomenirea Sfinților Apostoli Iason și Sosipatru.

Sursă: CrestinOrtodox.ro

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.