Sfântul Ștefan cel Mare s-a născut din binecredincioșii creștini Bogdan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, din neamul Musatinilor, și din Doamna Oltea Maria, din neamul Basarabilor. Sfântul Ștefan cel Mare a fost domnitor al Moldovei între anii 1457-1504 și este cunoscut că apărător al creștinătății. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe 20 iunie 1992.
Potrivit Tradiției mergea de tânăr la cuviosul David Daniil Sihastru. Așa ne explicăm de ce nu a fost numai un apărător al țării, ci și un mărturisitor al credinței.
Slujirea Sfintei Biserici era o rațiune a existenței sale. Nenumărate documente ale cancelariei domnești stau mărturie peste veacuri:
„Io Ștefan Voievod, din milă lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, care arzând de dumnezeiască credință și iubire al cuvântului lui Dumnezeu fiind …”. În pisania bisericii mari din Mănăstirea Neamțu, din 1497, citim:
„Doamne Hristoase, primește biserica această, pe care am zidit-o cu ajutorul Tău, întru slavă și cinstea Sfintei și slavitei Tale Înălțări de la pământ la cer; și Tu, Stăpâne, acoperă-ne cu milă Ta de acum și până în veac. Io Ștefan Voievod …”.
Plină de semnificație duhovnicească este ruga Sfântului Ștefan cel Mare înfățișată pe steagul biruintelor sale cu chipul Marelui Mucenic Gheorghe „purtătorul de biruință” ucigând balaurul cel cu multe capete. „O, rabdatorule de patimi și purtatorule de biruință, Mare Mucenic Gheorghe, care în nevoi și nenorociri ești grabnic apărător și ajutător și celor necăjiți bucurie nespusă, primește de la noi și această rugăciune a smeritului robului Tău, domnul Io Ștefan Voievod, din milă lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei …”.
Sfântul Voievod Ștefan a trecut la cele veșnice în anul 1504 și a fost înmormântat la Mănăstirea Putna.Pentru că mulți contemporani resping sfințenia lui Ștefan cel Mare, vom redă câteva mărturii ale Pr. Prof. Dr. Constantin Coman:
„Atunci când pun în discuție problema sfințeniei lui Ștefan cel Mare, intelectualii în discuție fac dovadă unei incorecte cunoașteri a conceptului de sfințenie așa cum este el perceput în Biserica Ortodoxă. Mentalitatea ai cărei exponenți sunt cei în cauza operează cu o accepție puțîn deformată a sfințeniei, socotind că această ține de performanțele mai ales morale ale unui om. Este o accepție inexactă sau cel puțîn incompletă.
Aceasta ar fi ceea ce noi numim îndeobște curățenia sau puritatea, care este o premisa, dar nici suficientă și nici absolut necesară sfințeniei. Accepțiunea consacrată a sfințeniei în Răsăritul ortodox este dată în mod necesar de raportarea la Dumnezeu. Această este confirmată și de sensul dat în limbajul comun familiei de cuvinte: sfințenie, sfânt, sfințire.
Este sfânt cineva sau ceva care a fost sfințit, care a primit ceva de la Dumnezeu, care a primit într-un anume fel pecetea dumnezeirii. Sfințenia se dobândește prin împărtășirea de ceea ce este dumnezeiesc, de Dumnezeu Însuși. Numai Dumnezeu este sfânt prin Sine și singurul izvor al sfințeniei.
Omul devine sfânt prin împărtășirea de sfințenia lui Dumnezeu … De aceea, simțământul suficienței de sine – pe care-l cultivă inclusiv conștiința cumințeniei morale și îndreptățirea de sine întemeiată pe știință – este cea mai mare piedică în calea omului spre Dumnezeu și, prin urmare, în calea omului spre sfințenie, și nu păcatele lui. Mântuitorul Hristos limpezește odată pentru totdeauna aceste lucruri, deschizând ușa Împărăției cerurilor vameșilor, talharilor, desfranatelor etc.
Sfintele Evanghelii ne arată foarte clar că nu cei drepți, ci cei păcătoși se apropiau de Hristos și tot aceștia sunt cei care-L primesc și-și oferă șansă împărtășirii de puterea Să dumnezeiască. Cei drepți, sau mai curând cei care se considerau drepți se închid asfixiant în limitele proprii și în propria logică și Îl resping pe Hristos cam cu aceleași argumente cu care resping contemporanii noștri sfințenia lui Ștefan cel Mare.
Cine judecă în felul acesta sfințenia lui Ștefan cel Mare va fi nevoit, pentru a fi consecvent cu sine – să răstoarne complet criteriile Mântuitorului Hristos și ale Sfintelor Evanghelii și pe cele cu care Biserica a operat de-a lungul veacurilor, umplând calendarul sau cu păcătoși și nu cu drepți.
De altfel, o evidență ușor de constatat până astăzi este faptul că bisericile noastre nu sunt pline nici de cărturari, nici de cei puternici, nici de cei drepți, ci de cei păcătoși, simpli, care nu se găsesc suficienți lorusi și caută împlinire în afară lor”. (Fragment din lucrarea „Prin fereastră bisericii sau o lectură teologică a realității”, Editura Bizantină).
Tot astăzi, Biserica face pomenirea:
– Aducerii vesmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne;
– Sfântului Iuvenalie;
– Sfântului Mucenic Coint.
Mâine, facem pomenirea Sfântului Mucenic Iachint.
Calendar Ortodox
