Calendar creștin-ortodox 2 decembrie 2019. Sfântul Proroc Avacum
Calendar creștin-ortodox 2 decembrie 2019. Sfântul Proroc Avacum
Ultima Ora Social

Calendar creștin-ortodox 2 decembrie 2019. Sfântul Proroc Avacum

Sfântul Proroc Avacum a trăit cu 600 de ani înainte de Hristos. A fost fiul lui Asafat, din semintia lui Simeon. A prorocit despre robia Ierusalimului, despre pustiirea bisericii și luarea poporului în robie. Prorocul Avacum a murit cu doi ani înainte de întoarcerea iudeilor din robie.

Din Sinaxar aflăm că „odată el a făcut fiertură și a dumicat pâine în vas și a zis către cei din casă: „Eu mă duc departe și de voi zăbovi, voi să duceți pâine seceratorilor”. Acestea zicând, a ieșit din casă și i s-a arătat îngerul Domnului pe cale și i-a zis:

„Avacume, du prânzul pe care-l ai, lui Daniil în Babilon, în groapă cu lei”. Și apucandu-l îngerul Domnului de creștet l-a ridicat de părul capului și l-a dus în Babilon deasupra gropii, în sunetul duhului sau, în depărtare de două mii două sute șaizeci și cinci de stadii și a strigat Avacum zicând:

„Daniile, Daniile, primește prânzul pe care ți l-a trimis ție Dumnezeu”. Și Daniil a zis: „Ți-ai adus aminte de mine, Dumnezeule și n-ai lăsat pe cei ce Te iubesc pe Ține”. Și sculandu-se Daniil a mâncat. Iar îngerul lui Dumnezeu iarăși a pus pe Avacum la locul lui în pământul iudaic”.

În Vechiul Testament întâlnim în trei capitole, cartea Prorocului Avacum.

Troparul Sfântului Prooroc Avacum

Glasul 2

A proorocului Tău, Doamne, Avacumpomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

Condacul Sfântului Prooroc Avacum

Glasul 4

Degrabă ne întâmpină De Dumnezeu grăitorule Avacum, văzut-ai pe sfinţîi ucenici că pe nişte cai, tulburând vădit marea necunoştinţei şi înecând înşelăciunea cu dogmele dreptei cinstiri de Dumnezeu. Pentru această că pe un adevărat prooroc te lăudăm, cerându-ţi a te ruga Domnului să ne miluiască pe noi.

Sfânta Mucenița Miropia s-a născut în cetatea Efesului, din părinți creștini. Mergea adeseori la mormântul Sfintei mucenite Ermionia, una din fetele Sfântului Apostol Filip, din ale cărei sfinte moaște lua mir și îi damaduia cu el pe cei neputincioși.În vremea lui Numerian a fost ucis ostașul creștin Isidor.

Sfânta Miropia a luat noaptea trupul mucenicului și l-au pus într-un loc însemnat. Aflând Numerian că trupul aceștia a fost furat, a poruncit să fie chinuiți strajerii. Văzând Sfânta Miropia cum erau chinuiți strajerii și-a zis:

„Dacă aceștia pătimesc așa pentru mine, care am luat pe ascuns trupul mucenicului, și vor fi tăiați, apoi amar va fi mie la judecată lui Dumnezeu, căci se va munci sufletul meu, că una ce am fost pricinuitoarea uciderii acestor oameni”.

Și îndată a strigat către dânșii: „O! prietenilor, trupul pe care l-ați pierdut, eu l-am luat, pe când voi dormeati”. La auzul acestor cuvinte, Numerian a poruncit să fie ucisă.

Înainte de a-și da duhul, i s-a arătat Isidor spunându-i:

„Pace ție, Miropie, s-au auzit rugăciunile tale de către Dumnezeu, căci iată vei fi împreună cu noi și vei primi cununa cea gătită ție”.

Tot astăzi, facem pomenirea:

– Sfinților Cuvioși pustnici Ioan, Iraclemon, Andrei și Teofil;

– Sfântului Solomon, arhiepiscopul Efesului;

– Sfântului Aviv cel Nou;

– Sfântului Cuvios Chiril Fileotul.

Mâine, 3 decembrie, facem pomenirea Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica.

Calendar Ortodox

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.