Bombă. Judecătorii Curții Constituționale în pericol. Ministul justiției poate comite nun abuz

Fostul ministru al justiției Valeriu Stoica pledează pentru depolitizarea CCR. ”Unii dintre judecători n-au uitat cine i-a numit”, susţine fostul ministru al Justiţiei.

Valeriu Stoica susţine că CCR a distrus echilibrul în procedura de numire şi de revocare a procurorilor-şefi, lăsând toată puterea în mâna ministrului Justiţiei, numit politic. ”Oricând există riscul unui abuz”, susţine Valeriu Stoica.

La începutul anilor 2000, aţi lucrat la reforma constituţională şi aţi fost unul dintre oamenii care s-a luptat ca procurorii să devină independenţi. Cum vedeţi ideile dumneavoastră de atunci răstălmăcite până în cazul de faţă în care ministrul Justiţiei spune că procurorii funcţionează sub autoritatea sa?

Mă bucur că am avut un rol împortant pentru ca acest principiu să fie explicit înscris în Constituţie, în 2003. Până atunci, se spunea: „Nu e nevoie să consacrăm explicit principiul, pentru că el respiră prin toţi porii Constituţiei!“. Aşa de bine respira, că, de fapt, se sufoca. Dar, tot în Constituţie, există un capitol care vorbeşte despre autoritatea judecătorească. Până la înscrierea principiilor separării puterilor în stat în legea fundamentală, au fost mulţi care au vrut să creadă că nu e nicio distincţie între instanţele judecătoreşti şi Ministerul Public (Parchetul General). Am făcut un proiect de lege încă din 1997, prin care s-a făcut în mod clar această distincţie între Ministerul Public şi instanţele judecătoreşti, precizându-se că puterea judecătorească e înfăptuită numai de instanţele judecătoreşti. Dar Ministerul Public se bucură de autonomie. Altfel spus, nu e un simplu instrument al puterii executive. La un moment dat, am crezut şi eu că am putea opta în România pentru un sistem cum există în Germania, de exemplu. Un sistem în care procurorii sunt priviţi ca funcţionari publici. E bine că nu am preluat acest sistem. Şi e bine că, deşi nu fac parte din puterea judecătorească, procurorii nu sunt simpli funcţionari publici. Autonomia lor e necesară.

Dacă ne uităm la procedura de numire sau de revocare a procurorilor-şefi, vedem că CCR a tăiat din autonomia procurorilor.

Această partajare de competenţe între Preşedinte, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi ministrul justiţiei e bună pentru a nu se face un exces nici de-o parte, nici de alta. Dar vedem că astăzi se face acest exces. Pentru că, din păcate, Curtea Constituţională a României (CCR), trecând peste acest principiu al partajării competenţelor în procesul de promovare în funcţie a procurorilor, a sacrificat o parte din competenţele preşedintelui. Făcând asta, a stricat echilibrul între acei factori de putere care joacă un rol specific în sistemul de promovare şi de revocare a procurorilor. Practic, l-a întărit pe ministrul justiţiei, numit politic. Întocmai. Iar motivaţia este cel puţin ciudată. Se spune că această creştere a importanţei rolului ministrului justiţiei e determinată de faptul că preşedintele e politic. Păi, ministrul nu e politic? Ideea că ministrul justiţiei nu face parte dintr-un partid n-are nicio relevanţă, fiindcă el face parte dintr-un guvern al unui partid! Pentru că face parte din guvernul unui partid, vrând, nevrând, politica pe care o face este politica acelui partid – sau a unei coaliţii. Ca urmare, a-i da o putere foarte mare în acest proces de promovare a procurorilor, e de natură să trezească mult mai multe suspiciuni decât dacă îi laşi preşedintelui o parte din competenţe. Deşi la început am fost rezervat faţă de acest sistem, în timp, mi-am dat seama că e bun: rolul lui e de a crea un echilibru între cei trei factori de putere, astfel încât niciunul să nu poată decide de unul singur. Preşedintele nu ar putea decide cine e procuror-şef dacă nu îi propune ministrul şi dacă acea propunere nu are avizul CSM. Pe de altă parte, dacă ministrul Justiţiei are puterea de unul singur să facă lucrul ăsta şi nu e cenzurat de CSM şi de preşedinte, înseamnă că oricând există riscul unui abuz. Şi atunci, părerea mea este în felul următor. Bun, a fost revocată Laura Codruţa Kövesi. Nu discutăm dacă a fost bine sau rău. Dar atunci când propui pe altcineva în locul ei, ar trebui ca acel/aceea care o înlocuieşte, să fie o personalitate excepţională, deasupra oricărei suspiciuni. Nu mi s-a părut că e vorba de o asemenea propunere (Adina Florea – n.r).

CCR pare, în prezent, o autoritate mai degrabă hulită decât apreciată. Vedeţi o soluţie de reformare a acestei instituţii sau de a o scoate din zona de control politic?

Nu fac parte dintre aceia care hulesc Curtea Constituţională. Acolo unde e loc de alb şi de negru, e loc şi de gri. Sunt multe decizii foarte bune pe care le-a dat CCR pentru consolidarea statului de drept în România. E adevărat că au fost şi unele decizii care, în momente importante, au stricat echilibrul. Vorbeam mai devreme despre această partajare a competenţelor între ministrul de justiţie, Preşedinte şi Consiliul Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte promovarea şi revocarea procurorilor. E un exemplu. Mai sunt şi altele. Explicaţia e una singură: modul de numire a judecătorilor la Curtea Constituţională. Ei sunt numiţi politic.

Cum ar putea fi numiţi judecătorii CCR altfel decât politic?

Se pot imagina multe sisteme. Dar, în niciun caz, politic. Trebuie să existe un sistem care să garanteze neutralitatea membrilor CCR, pe de-o parte, iar pe de altă parte să garanteze competenţa lor profesională. De-a lungul timpului, au fost la CCR foarte buni profesionişti. Unii dintre ei, însă, n-au uitat cine i-a numit. Şi nu mă refer doar la cei care au fost numiţi de forţe de stânga, ci şi la cei care au fost numiţi de forţe de dreapta. Partizanatul, din păcate, s-a manifestat şi într-un sens, şi în celălalt. Este nevoie de o schimbare a acestui sistem. Nu cred că se va putea face, pentru că nu cred că e posibilă o revizuire a Constituţiei mai ales în chestiuni radicale, de maximă importanţă, foarte curând. Până la urmă, CCR, aşa cum ea, cu bune şi rele, se poate consolida prin jurisprudenţa constituţională. Speranţa mea e că, în timp, aceste influenţe politice se vor diminua, în aşa fel încât, pe lângă textele Constituţiei, să avem un corp de reguli stabilite în mod raţional în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Şi ele să completeze foarte bine Legea fundamentală. În plus, mai e nevoie de ceva, şi nu e o chesitune care ţine de România, ci de UE. Când am intrat în UE, am acceptat –  de aceea am şi revizuit Constituţia în 2003 –  să cedăm o parte din suveranitatea noastră către instituţiile Uniunii Europene. A fost un act deliberat, asumat. Nu putem să revenim asupra acestei chestiuni. Astăzi, într-adevăr, şi în România, şi în Ungaria, şi în Polonia, şi în Grecia, sunt multe voci care încearcă să restabilească o suveranitate integrală, invocând constituţiile naţionale. Unele instanţe de contencios constituţional merg pe acest drum. Or, este un proces foarte periculos. E un fel de negare a principiilor care structurează UE şi, în loc să asistăm la un fenomen de creştere a coeziunii Uniunii, riscăm să asistăm la o mişcare centrifugă, cu rezultate dintre cele mai periculoase. Europa nu poate să existe fără unitate şi fără coeziune. Ideea că o ţară poate să se descurce de una singură, când competiţiile nu mai sunt între state mici, ci între centre de putere globale, e o naivitate sau un sabotaj. Ce să facă România în competiţia globală cu China şi Rusia? Competiţia globală e atât de amplă astăzi încât, dacă nu eşti într-un centru de putere, eşti înghiţit, eşti dizolvat.

Citeste mai mult: adev.ro/plzj0p