Avertizare meteorologică! Ploi însemnate în toată țara până miercuri seara. Cantitățile de apă pot depăși 50 de litri pe metrul pătrat 1
Social Ultima Ora

Avertizare meteorologică! Ploi însemnate în toată țara până miercuri seara. Cantitățile de apă pot depăși 50 de litri pe metrul pătrat

Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate, în cea mai mare parte a zonelor ţării, până miercuri seară. Cantităţile de apă pot depăşi 50 de litri pe metrul pătrat.

”Pe parcursul zilei de luni (14 iunie) vor fi averse moderate cantitativ local la munte, în nordul şi centrul ţării şi pe arii restrânse în regiunile sudice unde vor fi însoţite de frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Marţi şi miercuri (15 şi 16 iunie), în est şi sud-est vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină şi vijelii.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25…50 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala şi în celelalte zone, dar pe areale mai mici”, au precizat meteorologii.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.