Cod galben de furtuni
Cod galben de furtuni
Ultima Ora Social

Avertizare meteo. Se anunță vijelii și ploi torențiale până marți dimineața

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de ploi torenţiale şi vijelii valabilă în cea mai mare parte a ţării până marţi dimineaţa, dar şi de disconfort termic pentru regiunile sud-estice.

Astfel, în intervalul 5 iulie, ora 10:00 – 7 iulie, ora 10:00, mai ales în cursul după-amiezilor şi la începutul nopţilor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se vor manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii, potrivit Mediafax.ro.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 de litri/mp şi izolat 40 de litri/mp.

În perioada menţionată, îndeosebi în regiunile sud-estice, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor atinge 35 – 36 de grade Celsius.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.