Avertizare meteo. Cod galben de vânt puternic în centrul țării 1
Cod galben de vânt puternic. Vezi județele vizate
Ultima Ora Social

Avertizare meteo. Cod galben de vânt puternic în centrul țării

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, avertizări nowcasting Cod galben de vânt, valabile în zone din judeţele Sibiu şi Cluj, în următoarele ore.

Potrivit meteorologilor, până la ora 11:00, în zona de munte a judeţului Cluj, la peste 1.800 de metri altitudine, se vor semnala intensificări ale vântului care, la rafală, vor atinge şi depăşi 90 – 100 km/h, spulberând zăpada.

De asemenea, până la ora 14:00, în judeţul Sibiu, în zona de munte, la peste 1.800 de metri altitudine, vântul va sufla cu 80 – 90 km/h, iar în localităţile Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţă, Turnu Roşu şi Boiţa rafalele vor atinge 60 – 70 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.