Austria confirmă acordul parţial cu România şi Bulgaria referitor la Schengen
Austria confirmă acordul parţial cu România şi Bulgaria referitor la Schengen
Exclusiv Social Ultima Ora

Austriacul care nu vrea România în Schengen, vine miercuri, 26 aprilie, la București. Va avea discuții cu ministrul de interne , Lucian Bode. FOTO

Ministrul austriac de interne Gerhard Karner, care s-a opus admiterii României în Spaţiul Schengen, vine miercuri la Bucureşti.

Acesta are programate discuţii cu omologul său român Lucian Bode, despre Schengen, și despre traficul de persoane şi abuzurile în materie de politică de azil.

„Tema principală a discuţiilor de la Bucureşti va fi situaţia migraţiei în UE, în special lupta comună împotriva traficului de migranţi şi a abuzurilor în materie de azil, precum şi protecţia frontierelor externe.

România şi Austria doresc să continue să coopereze îndeaproape în domeniul securităţii. Obiectivul nostru comun este de a continua să exercităm presiuni asupra Comisiei Europene, în primul rând, pentru a face mai robustă gestionarea frontierelor externe şi de a sprijini ţări precum România în acest sens.

Numai un management funcţional al frontierelor externe permite libertatea de călătorie fără graniţe în cadrul Uniunii Europene”, a declarat ministrul de interne, referindu-se la spaţiul Schengen, scrie exxpress.at.

Karner a prezentat o situaţie privind traficul de persoane. În 2022, au fost arestaţi în Austria 712 traficanţi – cu 61% mai mulţi decât în 2021, a arătat el.

În 2021, 441 de traficanţi au fost reţinuţi în Austria, iar în 2020 au fost 311, numărul lor fiind mai mare în aceşti ani chiar şi faţă de situaţia de dinainte de pandemie, pentru că în 2019 autorităţile austriece au prins doar 242 de traficanţi, „semnificativ mai puţini”.

Dintre traficanţii reţinuţi în 2022, românii au fost pe locul al patrulea, potrivit statisticilor prezentate. Cei mai mulţi au fost sirieni – 103, urmaţi de turci – 68, ucraineni – 53, români – 52 şi austrieci – 34.

Austriacul Gerhard Karner, vine la București
Austriacul Gerhard Karner, vine la București

 

Karner a mai afirmat în conferinţa de presă că brutala mafie a traficanţilor va continua să fie combătută cu hotărâre. În acest scop, ministrul de interne a spus că se bazează pe controlul punctelor de frontieră şi al zonelor de frontieră, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

Gerhard Karner s-a întâlnit deja vinerea trecută cu ambasadorul României la Viena şi a avut o convorbire telefonică video cu omologul său român, conform relatărilor din presa austriacă.

La începutul acestui an, ministrul de Interne Lucian Bode anunţa, după participarea la reuniunea informală a Consiliului JAI de la Stockholm, că i-a cerut omologului său austriac Gerhard Karner ca Austria să revină la sprijinul constant arătat faţă de aderarea României, astfel încât procesul de aderare la spaţiul Schengen să se finalizeze cât mai curând posibil.

”În ceea ce priveşte relaţia cu Austria, am discutat cu omologul meu austriac, Gerhard Karner, şi sunt încrezător că în perioada următoare vom relua dialogul bilateral, întrucât România are o aşteptare legitimă ca Austria să îşi reconsidere poziţia exprimată la vot în luna decembrie a anului trecut.

Totodată, i-am cerut ca Austria să revină la sprijinul constant arătat faţă de aderarea României, astfel încât procesul de aderare la spaţiul Schengen să se finalizeze cât mai curând posibil.

Cu atât mai mult cu cât noile date prezentate la Stockholm de către agenţia europeană FRONTEX confirmă încă o dată că România nu se află pe principala rută de migraţie din Balcani”, a scris atunci Bode pe Facebook.

Ministrul de interne, Lucian Bode se întâlnește co omologul său din Austria
Ministrul de interne, Lucian Bode se întâlnește co omologul său din Austria

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.