Augustin Zegrean dă lovitura decisivă PSD! Klaus Iohannis va decide!

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a declarat, miercuri seară, pentru AGERPRES, că alegerile parlamentare se vor desfăşura pe 6 decembrie doar dacă preşedintele Klaus Iohannis trimite la reexaminare legea adoptată de Parlament, ca urmare a încetării mandatului senatorilor şi deputaţilor aleşi în anul 2016, şi dacă Parlamentul nu adoptă un nou act normativ până la data scrutinului.

„Legea încă nu a intrat în vigoare. Este la preşedinte, preşedintele are la dispoziţie 10 zile pentru promulgare sau mai are la dispoziţie să ceară Parlamentului reexaminarea legii.

Dacă legea intră în vigoare înainte de 6 decembrie, se schimbă totul, totul se resetează.

Dacă preşedintele ţine legea 10 zile şi în data de 24 octombrie trimite legea în Parlament, Parlamentul se poate mobiliza să o adopte foarte repede şi atunci preşedintele nu mai are decât 10 zile la dispoziţie din nou să o publice.

Deci, e cam la mâna preşedintelui toată povestea”, a explicat Augustin Zegrean.

Actul normativ adoptat de Parlament prevede, printre altele, că „data alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor ce vor fi organizate ca urmare a expirării mandatului Parlamentului, aflat în curs de exercitare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea datei alegerilor”.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.