Augustin Lazăr pune punctul pe i la plecarea din funcție. ”Ministerul Public va apăra justiția”
Ultima Ora Justiție

Augustin Lazăr pune punctul pe i la plecarea din funcție. ”Ministerul Public va apăra justiția”

Augustin Lazăr transmite românilor un mesaj de rămas-bun la plecarea din funcția de procuror general al României. „Doresc să transmit opiniei publice să aibă încredere în capacitatea Ministerului Public de a-și îndeplini rolul constituțional, să aibă încredere în justiție”, spune Lazăr.

Mesaj al domnului Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la încheierea mandatului:

Am avut onoarea și responsabilitatea că, timp de trei ani, să conduc Ministerul Public, dețînând cea mai înalta funcție pe care o poate atinge un procuror de carieră.

La final de mandat, gândurile mele se îndreaptă, în primul rând, către cetățeni, pentru că – în calitate de magistrat – m-am aflat în serviciul public.

Cetățenilor României doresc să le transmit că am îndeplinit obiectivele pe care mi le-am asumat la preluarea mandatului de procuror general.

În momentul de față, Ministerul Public este o instituție modernă, întărită, capabilă să își îndeplinească rolul constituțional, acela de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societățîi și de a apară ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.

În mod deosebit, doresc să menționez, că obiectiv îndeplinit, soluționarea dosarelor istorice, o restanță majoră a Ministerului Public, atât în sensul necesitățîi stabilirii adevărului judiciar cât și că o datorie vizând restituirea adevărului istoric.

La final de mandat, gândurile mele se îndreaptă, în al doilea rând, către tânăra generație de procurori, căreia îi adresez îndemnul de a profită de numeroasele oportunități de perfecționare profesională, pentru că garanția independenței ne este dată prin lege, dar este consolidată prin competență și respectarea standardelor de etică și integritate profesională.

În încheiere, doresc să transmit opiniei publice să aibă încredere în capacitatea Ministerului Public de a-și îndeplini rolul constituțional, să aibă încredere în justiție, că factor determinant pentru modernizarea societății românești și consolidarea statului de drept.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.