VIDEO. Atac armat. 6 persoane au fost ucise în Mississippi. Fosta soție printre victime

Şase persoane au murit şi o alta a fost rănită vineri într-o serie de împuşcături în comitatul Tate, din Mississippi, unde un bărbat a deschis focul asupra fostei sale soţii.

Autorităţile au primit primul apel la 911 în jurul orei locale 11.00, după ce suspectul a intrat în parcarea unui magazin din Arkabutla, un orăşel din nordul statului Mississippi, şi a tras în maşina de lângă el, împuşcându-l mortal pe şofer, relatează cnn.

O altă persoană aflată în vehicul nu a fost rănită.Suspectul a intrat apoi în magazin, iar ulterior a plecat, conducând spre casa fostei sale soţii. Aici a ucis-o pe femeie şi l-a lovit fizic pe logodnicul ei, care se afla şi el în locuinţă.

Atac armat. 6 persoane ucise
Atac armat. 6 persoane ucise

Poliţiştii l-au prins pe şofer după ce au găsit vehiculul suspect în faţa unei case despre care autorităţile au stabilit că aparţinea trăgătorului. Pe o alee din spatele casei suspectului, autorităţile au găsit doi bărbaţi care au fost ucişi prin împuşcare. Unul a fost găsit pe alee, iar celălalt se afla într-un vehicul.

Alte două victime au fost găsite împuşcate şi ucise într-o casă învecinată cu locuinţa suspectului.

Potrivit şerifului Lance, suspectul ar putea fi rudă cu victimele – un bărbat şi o femeie.

Lance a mai spus că o altă persoană a fost rănită în timpul împuşcăturilor. Acea persoană a fost tratată de echipajele de urgenţă şi nu a fost dusă la spital pentru tratament suplimentar.

Poliţiştii l-au prins pe suspect în timp ce încerca să părăsească locul faptei, în apropierea casei sale. În maşină, poliţiştii i-au găsit mai multe pistoale şi o puşcă de vânătoare.

Suspectul şi victimele nu au fost numite încă de autorităţi. De asemenea, nu este clar motivul pe care s-a întâmplat tot acest carnaj.

Biroul FBI din Mississippi colaborează cu forţele de ordine locale în cadrul anchetei.

Conținut găzduit de YouTube.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe YouTube

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.