În 1978, statul român a primit un container cu 800 de kilograme de documente care aparţinuseră lui Henri Coandă. Era o donaţie din partea fiicei savantului. Printre documente, a fost găsit un proiect de farfurie zburătoare, celebra ”Aerodină” gândită de Coandă. Pe proiect scria „Top secret” şi, din câte au aflat muzeografii, a aparţinut Forţelor Aeriene ale Statelor Unite.
În 1990, guvernul ţării noastre a luat decizia de a înfiinţa un Muzeu al Aviaţiei în care să fie aduse toate documentele şi obiectele care ţin de domeniul zborului. Printre altele, muzeul a primit în 1998 şi „arhiva Coandă”, un pachet de 800 de kilograme de documente care au aparţinut inventatorului şi care fuseseră donate statului român de către fiica savantului la sfârşitul anilor ’70. Documentaţia nu a fost desfăcută până în 1999, când muzeografii militari au început să cerceteze documentele filă cu filă.
„Printre hârtiile de o inestimabilă valoare documentară, am găsit şi proiectul Aerodinei Lenticulare, celebra farfurie zburătoare a lui Coandă, despre care auzisem, dar nu visasem vreodată să o avem în faţa ochilor. Proiectul a fost un secret american de stat şi a intrat în posesia familiei Coandă într-un mod neelucidat. O delegaţie a armatei americane nu a putu să-şi ascundă surprinderea când a văzut documentele şi ne-a întrebat unde este prototipul. Le-am răspuns că ei ar trebui să ne spună nouă, deoarce Henri Coandă a fost chemat în Statele Unite, la sfârşitul războiului şi a lucrat acolo la acest proiect”, a explicat comandorul Paul Sandachi, fostul director al Muzeului Aviaţiei.
Aparatul descris în dosarele Coandă are propulsie neconvenţională, are o formă de lentilă şi dispune în jurul coroanei de mai multe fante prin care ies jeturi ce formează un strat de gaze ce imprimă mişcare ansamblului. Direcţia gazului determină mişcări ascensionale sau de translaţie. Conform descrierii, aerodina are un sistem de vaporizare a hidrocarburilor aduse sub presiune. Vaporii formaţi ies din galeriile cu forme speciale şi se aprind, prin antrenarea unui praf de acid nitric.
”Autostrada Soarelui” a fost o idee a lui Henri Coandă
Henri Coandă s-a născut în Bucureşti, tatăl său provenind dintr-o familie de boieri olteni, ofiţer de carieră, iar mama, franţuzoaică, era o ruda a lui Louis Pasteur.
După ce a absolvit liceul Sf. Sava, Henri s-a înscris la Şcoala militatră de ofiţeri de artilerie din Germania. Apoi urmează Şcoala superioară de aeronautică şi construcţii mecanice din Paris, prima facultate cu acest profil din lume. Face parte din prima promoţie de absolvenţi ai acestei şcoli, în 1910. Iese specialist în aeronautică şi frigotehnie. Tot în 1910, la vârsta de 22 de ani, expune avionul cu reacţie la salonul aeronautic de la Paris şi face o demonstraţie. Marii industriaşi au făcut tot posibilul ca invenţia care revoluţiona zborul să fie trecută sub tăcere, pentru a nu le distruge afacerile cu avioane clasice. Coandă se angajează în industria aeronautică în Anglia, pentru ca, la izbucnirea primului război mondial să se întoarcă în Franţa, şi devine reprezentantul României la Paris.
În 1933 brevetează în mai multe ţări celebrul „Efect Coandă”, adică teoria de bază a dinamicii fluidelor, cu multiple aplicaţii în domeniul aeronauticii, dar nu numai. În 1939 începe să lucreze la proiectul unei farfurii zburătoare, pe care o numeşte ”Aerodian lenticulară”.
Al doilea război mondial îl prinde la Paris şi rămâne în zona ocupată de germani. Mai mult, după eliberarea Parisului au fost insinuări că inventatorul român ar fi lucrat cu naziştii la realizarea avioanelor cu reacţie ale flotei Luftwafe.
În 1965 Henri Coandă este invitat în România de către Ceauşescu
Coandă a fost supus unor ameninţări serioase, după care, brusc, îşi reia studiile la farfuria zburătoare, studii pe care le începuse în 1939.
În 1948 este invitat în Statele Unite, unde e plimbat cu toate onorurile, pe la câteva unităţi de aviaţie. 1954 este anul în care Coandă îşi prezintă proiectul final al Aerodinei. Brevetul pentru această invenţie este datat 16 decembrie 1957. După această dată se lasă o tăcere completă asupra activităţii lui Coandă.
În 1965 Henri Coandă este invitat în România de către Ceauşescu. Aici relansează cercetarea românească şi este numit consilier special al preşedintelui. Tot ce s-a construit în domeniu aeronauticii româneşti în anii 1970, inclusiv capacităţile moderne de apărare a României, îl au ca părinte pe Henri Coandă. Multe au rămas în proiect, deoarece activiştii de partid nu au văzut cu ochi buni apropierea dintre Ceauşescu şi Coandă. Inventatorul îi imprima dictatorului anumite politici liberale, lucru care nu convenea clasei privilegiate a conducătorilor partidului comunist. După moartea savantului, proiectele sale au fost marginalizate, apoi abandonate. Este vorba despre “Delta – oraşul viitorului”, “Aerotubexpres” şi “Autostrada Soarelui prin tunel”.
Containerele pluteau de la un capăt la altul al tubului
Proiectul ”Aerotubexpres”, la care Coandă a ţinut foarte mult, era o reţea de transport prin conducte. Tuburile urmau să funcţioneze pe baza „efectului Coandă” ca un sistem de tuburi cu diametru de un metru, prin care să circule containerele cu marfă. Deplasarea, cu viteze de până la 500 Km/h, se facea pe baza diferenţei de presiune de la capătul conductelor. Savantul a găsit şi soluţia tehnică pentru a elimina frecarea de tub a vagoanelor pentru persoane, care pur şi simplu pluteau de la un capăt la altul al tubului.
Pentru a vedea cum funcţioneaza proiectul transportului prin tuburi, a fost infiinţată baza experimentală de la Măneciu – Ungureni, în zona muntelui Ciucaş, de-a lungul râului Teleajen, pe un teren în pantă cu multe curbe. Tuburile de transport au fost aşezate atât suprateran, cât şi subteran, în scopul testării echipamentelor de transport în situaţii din cele mai dificile.
Încântat de rezultate, Henri Coandă a dorit să aplice transportul prin tuburi şi în cazul oamenilor. Urmau să fie construite mai multe astfel de autostrăzi. Una urma să lege Bucureştiul de Ploieşti şi de Braşov prin două conducte – una pentru garniturile de tren mărfar, iar cealaltă pentru transportul de persoane. O altă rută a tubului transportor ar fi trebuit să lege Bucureştiul de litoralul Marii Negre şi de „Oraşul Viitorului”, prin ceea ce savantul a numit „Autostrada Soarelui”.
La Măneciu s-au făcut experimente până în 1989
Au existat aici, la Măneciu, trei tipuri de tuburi gândite de Coandă. Unul pentru marfă, pe care s-au făcut experimente până în 1989, şi alte două pentru persoane, proiecte care au fost abandonate la puţin timp după moartea savantului. „Eu am văzut cum funcţionau, eram un tânăr inginer auto la vremea respectivă, era foarte interesant şi ingenios. Sistemul este fezabil pentru transportarea unor cantităţi mai mari de 4 milioane de tone pe an. Se preconiza că cerealele vor fi transportate la Constanţa prin asemenea conducte. Din păcate ideea nu s-a folosit decât la Baia Mare, pentru cărbuni. Toate instalaţiile lui Coandă au fost duse la fier vechi după 1990”, a spus Gheorghe Dorobanţu, fostul şef al secţiei mecanice de la punctul experimental ”Aerotubexpres” Măneciu-Ungureni.
„Delta” – oraşul secret din Dobrogea
„Delta” trebuia să fie un oraş în care să fie reuniţi cei mai importanţi cercetatori români, un fel de Sillicon Valey a României. Amplasamentul era stabilit pe plaja cuprinsă între Delta Dunării, braţele Sf. Gheorghe, Sulina şi litoralul Marii Negre, loc unde terenul are o lungime de 10 kilometri şi o lăţime de 2 kilometri.
Pe lângă faptul că era o locaţie destinată elitelor ţării, un fel de incubator de creiere, acest oraş avea câteva particularităţi. Una era legată de locuinţe, concepute de arhitectul Dorin Iormeanu ca pe nişte ouă.
După ce a absolvit Arhitectura şi Artele Plastice, Dorin Iormeanu a avut ocazia să lucreze cu Henri Coanda la proiectul Delta-oraşul viiotrului. Iormeanu venise cu o concepţie arhitectonică cum nu se mai văzuse. Iormeanu prevedea În loc de apartamente, spaţii sub forma de ou, cu locomoţie proprie, care să poată fi coborate şi În mediul subacvatic. Planul i-a plăcut lui Coandă, care l-a transformat În „Proiectul Delta”, un oraş secret al elitelor. Iormeanu a devenit şeful proiectului.
O altă particularitate a „Oraşului Viitorului” se referea la sistemele de transport mixte care ar fi trebuit să-l lege de staţiunile de pe litoral, unul suprateran şi altul subacvatic.
Cel suprateran se făcea pe drumuri clasice, cu maşini, dar şi aerian, cu ajutorul unor aparate de zbor care să funcţioneze pe sistemul Aerodinei Lenticulare, celebra farfurie zburătoare gândită de Coandă Încă din 1933 şi brevetată de el În Statele Unite, În 1957.
Sistemul de transport subacvatic se referea la tuburi vidate, transparente, prin care să meargă vagoane gen Aerotubexpres, despre care Libertatea a scris recent.
