Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog
Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog
Ultima Ora Breaking News Prezidențiale 2019 Social

Anunț de ultimă oră al Poliției despre alegerile prezidențiale

Alegerile prezidențiale s-au desfășurat fără incidente majore care să punî în pericol rezultatul acestora, polițiștii asigurând buna funcționare a votului.

” În cele 12 ore de la deschiderea secțiilor de vot, nu au fost înregistrate evenimente care să afecteze grav procesul de votare sau climatul de siguranță publică.

Până la acest moment, la nivelul Centrului Național de Conducere Integrată al MAI au fost înregistrate 146 de sesizări cu privire la săvârșirea unor posibile contravenții și infracțiuni electorale.

Peste 70 dintre semnalările de incidente electorale nu s-au confirmat.

Polițiștii efectuează cercetări cu privire la 28 de posibile fapte de natură penală.

De la începerea votării, au fost constatate 23 de contravenții, fiind aplicate 9 avertismente și amenzi de peste 12.000 de lei.

Cele mai multe sesizări de incidente electorale au fost înregistrate în Dolj (18), București (15), Giurgiu (13), Argeș (9), Dâmbovița și Vrancea cu 8.

Permiteți-mi să vă prezint o parte din evenimentele semnalate în ultimele ore:

Polițiștii argeșeni au deschis dosar penal pentru coruperea alegătorilor după ce au depistat în trafic un microbuz plin cu persoane, care se deplasa cu alegători la o secție de votare din Recea.

De asemenea, se fac cercetări în mai multe cazuri în care alegătorii și-au postat pe rețele de socializare fotografii cu buletinul de vot.

Poliţiştii din județul Dolj au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale după ce un membru al unei secţii de votare, care s-a deplasat cu urna mobilă la domiciliul unei femei de 74 de ani, a aplicat ştampila de vot în locul acesteia, iar soțul a semnat în listele electorale în locul ei.

În județul Suceava se fac cercetări după ce membrii unei secții de vot s-au deplasat cu urna mobilă, fără a fi însoțiți de reprezentanți MAI. Aceeași situație s-a înregistrat și la o secție din județul Vaslui. La o altă secție de votare tot din jud. Vaslui, urna de vot a fost desigilată după ce un alegător a introdus, din greșeală, lista electorală în același timp cu buletinul de vot.

Un bărbat din Focșani a fost sancționat cu avertisment după ce a reclamat la 112 că nu a fost lăsat să voteze când de fapt se prezentase la altă secție de votare decât cea la care era arondat.

Un bărbat cu dublă cetățenie a depus plângere pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale împotriva președintelui unei secții de votare din Sibiu, care nu i-ar fi permis să voteze cu cartea de identitate provizorie, bărbatul fiind lăsat să voteze însă de președintele altei secții.

Având în vedere că până la acest moment nu au fost incidente deosebite care să influențeze buna desfășurare a procesului electoral sau climatul de ordine publică, ministrul Ion Marcel Vela mulțumește cetățenilor care astăzi și-au exercitat dreptul la vot în mod corect și democratic. De asemenea, mulțumește reprezentanților mass-media care au prezentat cu echidistanță și profesionalism informațiile transmise de către Ministerul Afacerilor Interne.

Chiar dacă mai sunt doar câteva ore până la finalizarea procesului de vot, colegii noștri din teren și din Centrul Național de Conducere Integrată își vor încheia misiunea doar după ce toate documentele destinate votării vor fi transportate sub pază la birourile electorale. Ministrul Ion Marcel Vela transmite cu acest prilej tuturor polițiștilor, jandarmilor, polițiștilor de frontieră și pompierilor implicați, în activitățile circumscrise procesului electoral aprecierile sale pentru modul în care și-au făcut datoria, rămânând departe de orice influență politică și gestionând cu seriozitate și operativitate toate incidentele și situațiile apărute.

Mulțumim reprezentanților mass-media pentru că au onorat invitația noastră de a fi prezenți pe parcursul întregii zile, pentru prima dată, în „Centrul Național de Conducere Integrată” al MAI, astfel încât să poată prezenta opiniei publice modul nostru de lucru, supravegherea și gestionarea întregului proces electoral și managementul situațiilor operative apărute pe întreg teritoriul țării”, a declrata Monica Dajboc , purtătorul de cuvânt al instituției.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.