Francezul Griezmann printre nominalizați
Francezul Griezmann printre nominalizați
Ultima Ora Sport

Antoine Griezmann este indecis. Nu știe ce echipă să aleagă în viitor

Antoine Griezmann este urmărit de întrebarea „cu ce echipa semnezi?”. La finalul meciului din preliminariile EURO 2020, Andorra – Franța, scor 0-4, jucătorul care a evolut în ultimele cinci sezoane la Atletico Madrid a fost nevoit să vorbească din nou despre viitorul lui.

„Trebuie să avem puțină răbdare. Este devreme. Eu sunt primul care vrea să știe cum va arăta viitorul meu, dar în acest moment pot doar să aștept”, a declarat Antoine Griezmann la zona mixtă de pe stadionul Național „Andorra La Vella”.

Campionul mondial a oferit un indiciu care s-ar putea să îi impacienteze pe toți cei care îl vedeau pe francez îmbrăcând tricoul blaugrana în sezonul 2019-2020:

„Nu știu dacă voi mai juca în La Liga (n.red. – campionatul Spaniei), dar în două săptămâni se va ști ceva”.

„Ceea ce vreau este să joc fotbali și să mă distrez”, a fost concluzia lui Griezmann, a cărui clauză de reziliere va scădea de la 200 de milioane de euro la 120 de milioane începând cu 1 iulie 2019.

Jucătorul în vârstă de 28 de ani nu a marcat niciun gol în dubla jucată de Franța în preliminariile EURO 2020. În prima partidă, campioana mondială a pierdut surprinzător în fața Turiciei, 0-2, în timp ce, în deplasare cu Andorra s-a impus cu 4-0, iar Griezmann i-a oferit o pasă de gol lui Mbappe, cel care a deschis scorul meciului.

Clasament grupa H

1. Franța – 9 puncte

2. Turcia – 9 puncte

3. Islanda – 9 puncte

4. Albania – 6 puncte

5. Moldova – 3 puncte

6. Andorra – zero puncte

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.