Aniversare! Simona Halep, își serbează ziua de naștere. Fă-i o urare! 1
Sport Ultima Ora

Aniversare! Simona Halep, își serbează ziua de naștere. Fă-i o urare!

Simona Halep s-a născut la  27 septembrie 1991, la Constanța

Este o jucătoare de tenis din România care a atins prima poziție în clasamentul mondial WTA, în două rânduri, între 2017 și 2019.

A ocupat această poziție timp de 64 de săptămâni, fiind din acest punct de vedere a zecea din istoria tenisului în clasamentul longevității ca lider al circuitului. Halep a încheiat anii 2017 și 2018 pe primul loc în lume în clasamentul WTA. În prezent ea se află pe locul 2 mondial.

Halep a câștigat turneele de Grand Slam de la Roland Garros (2018) si Wimbledon (2019), pierzând anterior alte trei finale: două la Roland Garros (2014, 2017) și una la Australian Open (2018).

A disputat și finala Turneului Campionilor (2014). Ea a câștigat la simplu de-a lungul carierei 20 turnee și a mai disputat alte 17 finale, fiind cea mai titrată jucătoare de tenis din istoria României.

A fost desemnată Jucătoarea Anului 2018 de WTA, de asemeni și Cea Mai Populară Jucătoare în 2014 și respectiv 2015 dar și Favorita Fanilor la simplu în 2017, 2018 și 2019.

În decembrie 2018, Halep a fost aleasă de ESPN cel mai dominant jucător de tenis al anului în lume figurând în topul The Dominant 20 pe locul 9 înaintea unor alți mari sportivi ai planetei, ca Novak Djokovic, Lewis Hamilton sau LeBron James.

Ea a câștigat 35,85 milioane de dolari din tenis, fiind pe locul 4 all-time, după surorile Williams și Șarapova.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.