Ambulanța Galați renunță la două autospeciale care împreună „au ocolit” Pământul de 50 de ori 1
Ultima Ora Social

Ambulanța Galați renunță la două autospeciale care împreună „au ocolit” Pământul de 50 de ori

Ambulanța Galați renunță la două autospeciale care împreună „au ocolit” Pământul de 50 de ori

Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Galați va renunța la două mașini de intervenție care au parcurs câte un milion de kilometri. Reprezentanții instituției au anunțat că mașinile vor fi trimise la casat, în condițiile în care înainte de anul nou serviciul a primit opt autospeciale noi, conform Mediafax.ro

Cele două ambulanțe sunt folosite la misiunile din zonele rurale, fiind staționate la punctele de intervenție ale SAJ Galați din localitățile Pechea și Ivești.

Mașinile au intrat în dotarea Serviciului de Ambulanță la începutul anilor 2000 și de atunci au participat la mii de misiuni și au parcurs împreună peste două milioane de kilometri. Cifra este impresionantă, în condițiile în care acoperă distanța Pământ-Lună de șase ori și înseamnă ocolirea planetei de 50 de ori.

Din cauza numărului uriaș de kilometri parcurși, ambulanțele ajung foarte des la atelierele auto pentru reparații. În plus, intervențiile medicale sunt îngreunate de echipamentele foarte vechi și depășite din punct de vedere tehnic.

„Aceasta are aproape un milion de kilometri, are echipamentele vechi, depăşite din punct de vedere tehnic, nu avem încălzitor de perfuzii, defibrilatorul este de tip vechi, nu are tensiometru electronic. Trebuie să luăm tensiunea normal. Ajungem destul de des prin service, avem mare nevoie de o ambulanţă nouă. Avem foarte multe cazuri”, a declarat asistentul medical, Iuliana Nedelcu.

Ambulanțele vechi din dotarea SAJ Galați sunt verificate în fiecare zi, dar personalul care lucrează pe ele spune că mașinile reprezintă un pericol pentru pacienți, angajați și participanții la trafic.

„Trebuie să facem o evaluare la fiecare intrare în tură, să vedem tot, începând de la ulei, antigel şi tot ce e necesar. Din cauza vechimii pot apărea scurgeri, probleme la frână şi la sistemul de direcţie şi putem fi un pericol pentru oricine, pentru noi în primul rând. S-a întâmplat să avem probleme pe traseu, să se defecteze, bine că nu a fost caz de urgenţă, a venit altă ambulanţă, a fost preluat pacientul şi maşina a fost transportată la service. Pot pune în pericol viaţa echipajului, viaţa pacientului şi a participanţilor la trafic”, a explicat ambulanțierul Paul Orbeanu.

Cele mai vechi ambulanțe din Galați vor fi în sfârșit casate deoarece SAJ Galați a primit recent un lot de opt mașini noi. Directorul serviciului spune că doar cu banii cheltuiți pe reparațiile vechilor mașini s-ar fi putut cumpăra mai multe autospeciale noi.

„În perioada următoare vom trimite la casat cel puțin trei ambulanțe. Printre acestea vor fi și două mașini care au fiecare aproximativ un milion de kilometri la bord. Una se apropie de această cifră, cealalaltă a trecut deja. În permanenţă avem între 10 și 15 ambulanţe la service pentru reparaţii şi, sigur, pentru că au venit opt mașini noi, câteva ambulanţe vor fi casate, iar restul vor fi reparate şi păstrate în parcul de rezervă pentru că aşa ne impune legea. Până acum nu am avut parc de rezervă, din contră 10, 15 ambulanţe erau în permanenţă la service, eram într-o permanentă stare de avarie. Cu banii pe care îi cheltuiam pe reparaţii, în fiecare an puteam cumpăra 6, 7 ambulanţe noi, Practic, noile ambulanţe ne scutesc de aceste cheltuieli”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul SAJ Galaţi, Mihai Polinschi.

În prezent, în parcul auto al SAJ Galați sunt 44 de ambulanțe vechi și opt autospeciale noi care vor fi folosite după încheierea formalităților legale privind înmatricularea și asigurarea.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.