ALERTĂ! Se reintroduce delarația pe propria răspundere. Vezi noul model 1
Social Ultima Ora

ALERTĂ! Se reintroduce delarația pe propria răspundere. Vezi noul model

Ministerul Educației introduce două declarații pe propria răspundere, pe care vor trebui să le semneze părinții, elevii și profesorii, potrivit unui document trimis în toate școlile, obținut de Edupedu.ro.
 În aceste noi formulare atât cadrele didactice cât și elevii și părinții „se obligă” să nu înregistreze sau distribuie orele online și să ia toate măsurile pentru a preveni astfel de acțiuni.

Este pentru prima dată când și elevii sunt puși să semneze declarații pe propria răspundere, alături de părinți. Declarația pentru elevi și părinți invocă două articole din Legea Educației și Ordinul 5545/2020 al ministrului Educației, precum și Codul Penal.

”Declarație

În condițiile desfășurării activităților didactice la nivelul unității de învățământ inclusiv prin intermediul tehnologiei și al internetului în conformitate cu dispozițiile din Legea Educației naționale cu modificările și completările ulterioare articolul 273 alineatul 3 înregistrarea prin orice procedee a activității didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce.

Multiplicarea sub orice formă înregistrărilor activității didactice de către elevi sau de către alte persoane este permisă numai cu acordul cadrului didactic respectiv

Metodologia cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal aprobate prin ordinul 5545/2020, art 6”

„Subsemnatul, părinte/tutore legal al alevului înmatriculat în, mă oblig

  • să nu înregistrez prin nici un procedeu activitățile didactice și să nu le multiplic sunt nicio formă fără acordul cadrului didactic care conduce sau realizează activitatea respectivă

  • să iau toate măsurile pentru a preveni înregistrare activităților didactice sau multiplicarea înregistrărilor acestora în absența acordului cadrului didactic care conduce/realizează activitatea respectivă.

  • Declar, susțin și semnez că am luat cunoștință de întregul conținut, precum și de prevederile articolului 326 din Codul penal privind falsul în declarații.

  • Părinte ……

  • Elev…..”

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.