ALERTĂ! Procurorii DNA intră în Parlament! Probleme mari în PSD! FOTO 1
Exclusiv Justiție Ultima Ora

ALERTĂ! Procurorii DNA intră în Parlament! Probleme mari în PSD! FOTO

Comisia juridică a Senatului are şedinţă on-line luni, de la ora 11.00, pentru o evaluare preliminară şi stabilirea calendarului de derulare a procedurii regulamentare necesare exercitării dreptului Senatului de a aviza urmărirea penală faţă de senatorul PSD Florian Bodog.

DNA solicită avizul Senatului pentru urmărirea penală a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, fiind a doua oară când o astfel de solicitare îl vizează pe acesta.

Dorel Florian Bodog, fostul ministru al Sănătății, va rămâne fără titlul de doctor. Senatul Universității de Vest din Timișoara a stabilit că acesta a plagiat în teza de doctorat, a transmis jurnalista de investigație Emilia Șercan.

Fostul ministru este suspectat de abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Conform procurorilor, acesta ar fi acţionat în mod direct pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract şi ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.