
ALERTĂ! Polițiștii ies în stradă! Proteste în toată România! PSD și PNL în pericol
Sindicaliştii din Poliţie încep de luni protestele în faţa prefecturilor, urnând ca în 16 decembrie să protesteze la MAI, iar în 17 decembrie, la sediile partidelor din actuala coaliţie de guvernare, solicitând aplicarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice.
”Începând cu data de 13 dec., trecem la cea de-a doua etapă de proteste, cu prezenţă fizică, ce se vor desfăşura în faţa prefecturilor din toată ţară, urmând ca pe data de 16 dec. să fim prezenţi în faţa MAI iar în 17 dec. în faţa celor 3 partide politice aflate la guvernare.
Este foarte important să participăm activ la toate formele de protest şi să-i determinăm pe guvernanţi să respecte Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Este de apreciat implicarea manifestată de miile de colegi care, începând cu 1 decembrie, au aplicat avertismente scrise pentru faptele contravenţionale constatate.
Această primă formă de protest a generat primele reacţii din partea ministrului finanţelor, care a recunoscut că obiectul protestului este legitim şi că trebuie aplicată legea salarizării.
Suntem ferm convinşi că dacă vom urma toate etapele calendarului de proteste anunţat ne vom face auziţi şi vom putea obţine ce ni se cuvine prin lege”, afirmă poliţiştii.

Mai jos enumerăm județele din țară unde polițiștii vor protesta în fața Prefecturilor:
13 decembrie
Maramureș între orele 11:00 – 13:00
Gorj între orele 13:00 – 15:00
14 decembrie
Mehedinți între orele 11:00 – 13:00
Vâlcea între orele 11:00 – 13:00
Bacău între orele 10:00 – 12:00
Vaslui între orele 10:00 – 12:00
Timiș între orele 10:00 – 12:00
Cluj între orele 10:00 – 12:00
Mureș între orele 10:00 – 12:00
15 dececembrie
Giurgiu între orele 11:00 – 13:00
Botoșani între orele 11:00 – 13:00
Satu Mare între orele 10:00 – 12:00
Alba între orele 11:00 – 13:00
Dolj între orele 12:00 – 14:00



Comentarii