Alertă. Percheziții de amploare ale procurorilor DNA la Academia de Poliție. FOTO

Procurorii DNA efectuează, joi, mai multe percheziții, în dosarul privind amenințarea jurnalistei Emilia Șercan, la domiciliul rectorului și al prorectorului Academiei de Poliție, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate anchetei.

Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că procurorii DNA efectuează percheziții la domiciliul rectorului și al prorectorului Academiei de Poliție din București, în dosarul privind amenințarea jurnalistei Emilia Șercan. Sunt percheziții și la locuințele mai multor ofițeri.

Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi l-au plasat sub control judiciar în luna aprilie pe ofiţerul de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Gheorghe Adrian Bărbulescu, cel care ar fi ameninţat-o pe jurnalista Emilia Şercan.

ActiveWatch și Reporteri fără Frontiere, scrisoare către Carmen Dan: „Dacă siguranța Emiliei Șercan va fi pusă în pericol, vom considera că autoritățile române sunt responsabile”

Potrivit ordonanţei procurorilor, în data de 15 aprilie, ofiţerul de la Academia de Poliţie ar fi transmis jurnalistei Emilia Şercan, pe numărul personal, mesaje de ameninţare (un mesaj tip text şi cinci mesaje folosind aplicaţia Facebook Messenger), pentru a o constrânge să înceteze activitatea de investigare a modului în care mai multe persoane din cadrul şcolii doctorale a Academiei de Poliţie A.I. Cuza, au obţinut titlul de doctor.

„ Inculpatul a ameninţat-o pe jurnalistă că, că în caz contrar, aceasta va suferi acte de violenţă şi îi va fi suprimată viaţa”, arată procurorii DNA.

Jurnalista Emilia Şercan este cea care a anunţat, pe Facebook, că a fost ameninţată. „Luni seara, la ora 21,05, am primit un mesaj de ameninţare cu moartea. Mesajul vine în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informaţii despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliţie, instituţie aflată în subordinea Ministerului de Interne, iar alte materiale erau în pregătire”, a scris Emilia Şercan, pe Facebook, publicând o captură după mesajul primit.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.