Peste 1 600 de familii au rămas FĂRĂ CURENT ELECTRIC în Ajun de Crăciun
Ultima Ora Social

ALERTĂ METEO. COD GALBEN de vânt și ninsoare pentru zonele montane. COD PORTOCALIU de vânt în Sudul țării

ALERTĂ METEO. COD GALBEN de vânt și ninsoare pentru zonele montane. COD PORTOCALIU de vânt în Sudul țării

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de vânt şi ninsoare pentru zonele montane ale ţării. Miercuri, va fi cod portocaliu de vânt în judeţe din sud.

ALERTĂ METEO | ANM: Cod GALBEN de vânt şi ninsoare la munte, marţi. Miercuri, cod PORTOCALIU de vânt în sudul ţării

Potrivit ANM, codul galben va intra în vigoare marţi seara, la ora 22, fiind valabil până miercuri, la ora 22.

La munte, îndeosebi la peste 1500 de metri altitudine, ANM anunţă că vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70 – 80 km/h, viscolind temporar zăpada şi reducând vizibilitatea.

La peste 1800 de metri vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

Astfel de fenomene se vor semnala în noaptea de marţi spre miercuri mai ales în Carpaţii Orientali, apoi cu precădere în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură.

De asemenea, în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania vântul va avea intensificări cu viteze de 55 – 60 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65 – 70 km/h. În aceste regiuni, va ploua pe arii relativ extinse, iar cantităţile de apă vor atinge local 15 l/mp şi izolat, mai ales la deal, 25 – 30 l/mp.

În aceleaşi zone, în cursul zilei de miercuri, vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze în general de 55 – 70 km/h, mai mari în sudul extrem al ţării.

Pentru ziua de miercuri, ANM a emis un cod portocaliu, fiind vizate intensificări ale vântului în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu.

Vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale în general de 80 – 90 km/h.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii