ALERTĂ! Magistrații vor mărirea salariilor! Câți bani vor în plus oamenii legii. Vezi ce lefuri au aceștia! 5
Justiție Social Ultima Ora

ALERTĂ! Magistrații vor mărirea salariilor! Câți bani vor în plus oamenii legii. Vezi ce lefuri au aceștia!

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Bogdan Mateescu, cere Ministerului Justiției majorarea salariilor cu 25% pentru toți judecătorii de la curțile de apel, tribunale și judecătorii, ale căror indemnizații sunt mai mici față de cele ale magistraților de la instanța supremă, CSM sau Inspecția Judiciară.

Într-o adresă transmisă ministrului Justiției, Stelian Ion, și obținută de HotNews.ro, președintele CSM, Bogdan Mateescu, îi cere acestuia să analizeze „oportunitatea emiterii unor ordine de salarizare potrivit cărora indemnizațiile personalului din instantele judecatorești să fie calculate în raport de valoarea de referință sectorială în sumă de 605,22 lei, în vederea asigurării unui nivel de salarizare unitar” pentru toți judecătorii.

Acum, salariile judecătorilor din curți de apel, tribunale și judecătorii sunt calculate la o valoare de referință sectorială de 484,18 lei.

Principalul argument adus de președintele CSM este că la acest moment cei din CSM, din Inspecția Judiciară și judecătorii ICCJ au salariile calculate, prin decizii ale acestor instituții, la valoarea de referință sectorială de 605,22 lei.

Astfel, printr-o dispoziție emisă în 2 aprilie 2021 de către secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii s-a stabilit:

  • „Art I – Începand cu data de 01.08.2016, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridica asimilat judecatorilor și procurorilor din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii și procurorii detașati în cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, directorii și directorii adjuncti ai lnstitutului National al Magistraturii și Scolii Nationale de Grefieri, precum și specialiștii în domeniul informatic din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, vor fi salarizati prin acordarea valorii de referinta sectorială în sumă de 605,225 lei.
  • Art. II – Începand cu data de 01.01.2018 drepturile salariale vor fi stabilite potrivit art. I din prezenta dispozitie in masura in care nu devin incidente prevederile art. 12 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, respectiv ale art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificarile \uDBC0\uDC13i completarile ulterioare.
  • Art III – Drepturile salariale ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecatorilor și procurorilor din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, ale judecatorilor și procurorilor detașați în cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, ale directorilor și directorilor adjuncti ai lnstitutului National al Magistraturii și Scolii Nationale de Grefieri, precum și ale specialiștilor în domeniul informatic din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, calculate potrivit art. I și II din prezenta dispozitie vor fi stabilite prin dispozitii ale secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii.
  • IV – Plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea prezentei dispoziții se efectueaza dupa asigurarea fondurilor necesare in bugetul Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea termenului de prescriptie.
  • V – În cazul personalului mentionat la art. I caruia i-a fost recunoscuta valoarea de referintă sectorială în suma de 605,225 lei prin hotarare judecătoreasca, recalcularea și plata diferentelor salariale rezultate din aplicarea prezentei dispozitii se vor face in conformitate cu dispozitivul hotararii judecatorești.
  • VI – În cazul personalului mentionat la art. I căruia valoarea de referinta sectoriala in suma de 605,225 lei ii este recunoscuta pe cale administrativa, recalcularea și plata diferentelor salariale rezultate din aplicarea prezentei dispozitii se var face cu respectarea termenului de prescriptie de 3 ani, calculat in raport de data emiterii prezentei dispozitii”.

CSM argumentează că la baza acestei decizii au stat „practica instanțelor de judecată care, în ultimii ani, au acordat o valoare de referință de 605,225 lei, „cuantum ce cuprinde valoarea de referință sectorială de 484,18 lei, la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de articolul III din OUG 20 din 2016”, precum și faptul că indemnizațiile de la instanța supremă și Inspecția Judiciară sunt calculate tot la valoarea de referință de 605,225 lei.

În ultimii ani, judecătorii au deschis mai multe procese și au cerut să li se majoreze valoarea de referință sectorială de la 484 la 605 lei, iar majoritatea proceselor au fost câștigate de magistrați, potrivit Radio Europa Liberă.

De exemplu, în 19 mai 2020, Tribunalul București a decis, într-un singur termen de judecată, ca 8 judecători de la Constanța să aibă salariile calculate la o valoare de referință de 605 de lei, precizează sursa citată.

În judecătoriile, tribunalele și curțile de apel din România lucrează aproximativ 4.400 de judecători, potrivit datelor oficiale valabile la 1 martie. Cifrele nu includ și magistrații de la ICCJ.Situația posturilor în instanțele din România:Curți de apel:

  • posturi în schemă: 917
  • posturi ocupate: 843
  • posturi vacante: 74

Tribunale:

  • posturi în schemă: 1.692
  • posturi ocupate: 1.433
  • posturi vacante: 259

Judecătorii:

  • posturi în schemă: 2.316
  • posturi ocupate: 2.103
  • posturi vacante: 213
loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii