Lidia Buble, audiată la DIICOT pentru că ar fi mituit doi polițiști. Vedeta prinsă băută la volan 1
Justiție Ultima Ora

Lidia Buble, audiată la DIICOT pentru că ar fi mituit doi polițiști. Vedeta prinsă băută la volan

Lidia Buble a fost audiată la DIICOT după ce ar fi dat bani unor polițiști care intenționau s-o verifice cu aparatul etilotest.

Înainte să sufle în aparat, cântăreața ar fi sunat un prieten, care ar fi sfătuit-o să încerce să-i mituiască pe agenții Brigăzii Rutiere București, scrie gândul.ro.

După ce polițiștii ar fi acceptat să ia banii, artista l-ar fi sunat din nou pe prietenul respectiv și i-a povestit cum a reușit să-i cumpere pe oamenii legii.

Vedeta nu știa, însă, că telefonul bărbatului respectiv era monitorizat la solicitarea DIICOT, în contextul unei anchete care privea presupuse infracțiuni asimilate criminalității organizate.

Lidia Buble ar fi fost oprită de un echipaj al Brigăzii Rutiere în timp ce îndrepta către locuința sa din București.

Cei doi agenți, un bărbat și o femeie, i-ar fi cerut vedetei să sufle în aparatul etilotest, însă aceasta nu s-a grăbit și a sunat un prieten, pe care l-a întrebat ce să facă, în condițiile în care ar fi consumat alcool.

Bărbatul de la celălalt capăt al liniei ar fi sfătuit-o să nu sufle și să încerce să le dea bani celor doi agenți de poliție.

Sursele citate spun că, după ce a închis telefonul, artista ar fi reușit să-i convingă pe polițiști să accepte o sumă de bani și s-o lase să plece.

Pentru că nu ar fi avut bani la ea, agenții ar fi acceptat s-o însoțească până acasă. Ajunsă acasă, vedeta ar fi constatat din nou că nu are bani cash, drept pentru care a luat un card și a mers la un bancomat, de unde ar fi scos suma pentru care s-a învoit cu agenții Brigăzii  Rutiere.

A povestit la telefon cum i-a mituit pe agenții de poliție

După ce ar fi rămas singură, interpreta l-ar fi sunat din nou pe prietenul care o învățase cum să rezolve problema și i-ar fi povestit cu lux de amănunte cât a plătit ca să-și păstreze permisul și să evite eventuale necazuri de natură penală.

Conform anchetatorilor, telefonul bărbatului sunat de Lidia Buble era monitorizat, motiv pentru care procurorii DIICOT au deschis și un dosar de corupție în care sun vizate fapte de instigare, dare și luare de mită.

După ce procurorii au finalizat dosarul de crimă organizată în care lucrau, au descins, săptămâna trecută, la sediul Brigăzii de Poliție Rutieră de unde au plecat însoțiți de cei doi agenți. În același timp, ar fi fost chemată la audieri și Lidia Buble, care ar fi scăpat de acuzații după ce ar fi dat declarații complete, cu toate că, în cazul dării de mită, legea spune că, pentru a fi exonerată de vină, persoana care a oferit mita trebuie să facă denunțul înainte ca autoritățile să se sesiseze cu privire la infracțiune.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.