ALERTĂ! Jandarmii vor putea opri mașinile hoților de lemne

Şoferii camioanelor care transportă lemn vor fi obligaţi să respecte şi semnalele de oprire ale ofiţerilor şi subofiţerilor Jandarmeriei Române, iar reprezentanţii structurii vor putea verifica documentele de provenienţă şi de transport ale încărcăturii, precum şi identitatea conducătorului sau a pasagerilor aflaţi în maşină, atunci când există indicii despre săvârşirea unei fapte de natură contravenţională sau penală.

„Necesitatea unui astfel de proiect este uriaşă. Ştim că se taie, în mod ilegal, păduri întregi. Încercăm să monitorizăm şi să stopăm fenomenul.

Dar, din cauza resurselor umane limitate, acest lucru este, deocamdată, imposibil. Prin implicarea Jandarmeriei Române, alături de echipajele Gărzii Forestiere sau ale Poliţiei Rutiere, în monitorizarea şi verificarea transportului de masă lemnoasă, tăierile ilegale ar fi descurajate. Am recăpăta controlul asupra pădurilor şi – de ce nu? – asupra viitorului.

Dând şi Jandarmeriei Române posibilitatea de a controla transporturile de lemn, dar şi de a sancţiona contravenienţii, creştem efectivele celor care apără pădurea. Resursele le avem, mai e nevoie doar de a le da cadrul legal pentru a ne ajuta”, a afirmat Bogdan Rodeanu, printr-un comunicat de presă al USR PLUS.

Deputatul USR PLUS Adrian Giurgiu a spus că din pădurile României dispare un volum de lemn de două ori mai mare decât cel valorificat oficial.

„Ştim cu toţii, cetăţeni şi reprezentanţi ai statului, că infracţionalitatea din jurul materialului lemnos a atins cote alarmante, dar cadrul legal insuficient împiedică autorităţile să pună în practică un sistem integrat de control cu participarea mai multor instituţii cu activitate relevantă în domeniul siguranţei publice.

De exemplu, printre metodele folosite pentru scoaterea din pădure a lemnului tăiat ilegal se numără utilizarea de către transportatori a aceluiaşi aviz pe distanţe scurte, în mod repetat.

Şi nu există suficiente echipaje ale Gărzii Forestiere sau ale Poliţiei Rutiere care să verifice cât mai multe maşini ce transportă lemn pe drumurile publice”, a precizat Adrian Giurgiu.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.