Incendiu într-o pensiune din Călimăneșt
Incendiu într-o pensiune din Călimăneșt
Social Ultima Ora

ALERTĂ! Incendiu deosebit de violent lângă București! oamenii au ieșit din case

Incendiu puternic la doi pași de București. Două case ard în Domnești, iar flăcările au cuprins o suprafață de 300 mp. Pompierii intervin în aceste momente.

”Ard două locuințe de tip duplex în localitatea Domnești. Incendiul se manifestă în mod special la nivelul acoperișului, dar și pe fațata acestor locuințe, peste 300 de mp suprafață estimată în acest moment.

Nu au fost constatate persoane rănite ca urmare a acestui incendiu.

Acțiunile continuă. Din cauza lipsei resurselor de apă au fost concentrare 15 autospeciale la fața locului,13 din București și două de la ISU Giurgiu.

Există riscul ca flăcările să se extindă, având în vedere că este un ansamblu de locuințe și distanță dintre acestea este relativ egală. Au fost luate măsuri și pentru localizarea incendiului și pentru limitarea propagării. În acest moment există un pericold, dar destul de redus. Depinde foarte mult de resursele de apă pe care le vom identifica în apropiere. Din nefericire un hidrant la mai puțin de un kilometru de locul incendiului nu există.

Locatarii au ieșit din locuințe. A fost necesară evacuarea locatarilor din locuințele imediat învecinate, îndepărtarea autoturismelor de pe stradă.”, a transmis pentru Antena 3 purtătorul de cuvânt ISU București-Ilfov, Daniel Vasile.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.