Alertă în Dolj. Adolescentă de 17 ani dispărută din spital. Poliția cere ajutorul populației

O adolescentă de 17 ani este căutată de Poliţie după ce a plecat, sâmbătă dimineaţă, din Spitalul Judeţean Craiova, unde era internată.

Adolescenta are 1,60 metri înălţime, greutate 55 de kilograme, ochii negri, părul negru, lung.

În momentul plecării purta o pereche de pantaloni de culoare bej şi o bluză de culoare gri. Persoanele care deţin informaţii utile cu privire la minora plecată din spital sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

A dispărut din spital
A dispărut din spital

Dispariţia fetei a fost anunţată sâmbătă, la ora 11.00, de către o femeie, cadru medical al Spitalului Clinic Judeţean Craiova.