ALERTĂ! Explozie la Petromidia! Două victime transportate la spital! Pericolul încă există!

O explozie urmată de incendiu s-a produs vineri la o instalaţie de la Rafinăria Petromidia din Năvodari, în urma căreia a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. 

Două victime cu arsuri în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia vor fi transferate de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca).

Alte două victime au primit până acum îngrijiri în Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru traumatisme, iar una a refuzat transportul la spital.

Ministrul Mediului, Barna Tanczos, a declarat, vineri, că în continuare există pericol de explozie la Rafinăria Petromidia, iar impactul acestui incident asupra mediului poate fi unul major.

„Am fost informat că acum câteva minute a avut loc o explozie majoră la Petromidia Năvodari. Situaţia este gravă.

Accesul este restricţionat, limitat, nici comisarii Gărzii de Mediu nu au acces în zonă. Există în continuare pericol de explozie.

Din păcate, din primele informaţii, există şi victime, dar evaluarea situaţiei este în responsabilitatea ISU. Impactul asupra mediului poate fi major.

Din primele evaluări făcute de ANM, norul de fum se deplasează spre ţărm, se deplasează spre mare.

Avem la faţa locului laborator mobil pentru a monitoriza calitatea aerului”, a spus ministrul, la Bistriţa.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.