ALERTĂ. Explozie la o grădiniță din Vaslui. O centrală termică a sărit în aer

O explozie puternică la o grădiniță din județul Vaslui a avut loc joi, în localitatea Rebricea din judeţul Vaslui.

Grădiniţa din satului Draxeni, județul Vaslui, nu are angajat un fochist, ci doar un muncitor care are printre atribuţiuni şi verificarea centralei termice.

„Centrala termică de la Grădiniţa Draxeni a fost dată de curând în folosinţă.

Din informaţiile primite de la conducerea unităţii de învăţământ, a fost vorba de un aspect tehnic, o scânteie care a declanşat o mică explozie urmată de o degajare puternică de fum.

În momentul producerii incidentului, copiii nu erau în incinta corpului de clădire, deoarece desfăşurau o activitate în curtea grădiniţei.

Am îndrumat-o pe doamna director să ia legătura cu reprezentanţii primăriei, care să notifice constructorul cu privire la acest incident, în vederea remedierii situaţiei”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, Andrei Huiban.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.