Cristian Borcea a primit contopirea pedepselor. Câți ani va sta în închisoare
Alertă. Borcea va fi eliberat din închisoare
Ultima Ora Sport

Alertă. Borcea va fi eliberat din închisoare

Magistrații Judecătoriei Sectorului 4 au decis, miercuri, să admită cererea lui Cristian Borcea de eliberare condiționată, soluția instanței nefiind definitivă.

„Admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Borcea Cristian. Dispune liberarea condiţionată a petentului condamnat de sub puterea MEPI nr. 132/2019 emis de Curtea de Apel Bucuresti Sectia I Penal. (…) Măsura dispusă se comunică administraţiei locului de deţinere. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în minuta magistraților Judecătoriei Sectorului 4.

Cristian Borcea a mărturisit, marți, în fața instanței care a judecat eliberarea lui condiționată, că a muncit tot timpul și a participat la toate cursurile, programele și activitățile, chiar și când era în carantină, și i-a rugat pe judecători să aprobe eliberarea sa.

Cristian Borcea a mai avut o cerere de eliberare în luna mai, însă Tribunalul București a respins-o.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.