ALERTĂ! Bărbat încătuşat în curtea Spitalului Grigore Alexandrescu, după ce ar fi lovit un doctor la Urgenţe

Un bărbat a fost încătuşat de poliţişti, astăzi, chiar în curtea Spitalului Grigore Alexandrescu din Bucureşti, în strigătele de ajutor ale altor persoane, după ce ar fi lovit un doctor la Unitatea de Primiri Urgenţe.

Bărbatul încătuşat în curtea Spitalului Grigore Alexandrescu din Bucureşti a mers, în această după-amiază, la Unitatea de Primiri Urgenţe împreună cu mai multe rude, cel mai probabil pentru o problemă de sănătate pe care o avea un copil, relatează antena 3.ro.

La un moment dat, nemulţumit că a fost lăsat să aştepte şi că nu este tratat mai repede medici, bărbatul a început să facă scandal şi chiar ar fi lovit cu palma un doctor de la Urgenţe.

Astfel, medicii au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului au intervenit patru echipaje de Poliţie.

Poliţiştii l-au urmărit pe bărbat până în curtea spitalului, acolo unde l-au imobilizat cu forţa şi l-au încătuşat.

„Astăzi, 22 mai 2021, Secția 1 Poliție a fost sesizată, direct, de către un cadru medical, cu privire la faptul că la camera de gardă a spitalului, un părinte are un comportament agresiv și profesează injurii.

La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști din cadrul Secției 1, care au observat în curte, un grup numeros de persoane, în care se afla și bărbatul indicat în apel. I s-a solicitat să se legitimeze, dar acesta nu s-a conformat, continuând să manifeste un comportament agresiv. A fost imobilizat, dar nu a fost necesară conducerea la sediul subunității.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.