Sfintele Mucenițe Agapi, Hionia și Irina
Sfintele Mucenițe Agapi, Hionia și Irina
Social Ultima Ora

Calendar creștin-orotodox, 16 aprilie 2024. Sfintele Mucenițe Agapi, Hionia și Irina

Sfintele Mucenițe Agapi, Hionia și Irina

Sfintele Mucenițe Agapi, Hionia și Irina au fost surori și au locuit în apropierea cetății Aquileia.

În vremea în care împăratul Dioclețian s-a aflat pentru un interval de timp în această cetate, a poruncit uciderea părintelui Hrisogon.

Dumnezeu i-a descoperit în vis lui Zoii, un preot în vârstă, locul în care se află trupul neînsuflețit al lui Hrisogon.

În urma acestei descoperiri, bătrânul a luat trupul părintelui și l-a înmormântat după rânduiala. După o luna, Sfântul Hrisogon i se arată în vis lui Zoii, descoperindu-i că peste nouă zile cele trei surori fecioare vor primi moarte martirica și că odată cu ele va muri și el.

După nouă zile, bătrânul Zoii a trecut la Domnul, iar cele trei surori au fost aduse înaintea împăratului. Fecioarele au refuzat să se închine idolilor mărturisind cu tărie credință lor în Hristos, fapt pentru care au fost trimise în închisoare.

După ce le-a torturat îndelung, judecătorul le-a trimis la moarte pe cele două surori mai mari, pe care le-a ars de vii, iar pe Irina însă a ținut-o vie, cu gândul să o necinstească.

Însă îngerul Domnului a păzit-o pe fecioara, neingăduind soldaților să se apropie de ea, ducând-o pe Irina pe un deal. După o zi, soldații neputând ajunge la ea, pe acel deal, au ucis-o cu arcul.

Sfânta Anastasia (prăznuită la 22 decembrie), care fusese și ea înștiințată în vis în urmă cu nouă zile cu privire la moartea fecioarelor, a adunat trupurile acestora și le-a îngropat cu cinste. Sfintele Mucenițe Agapi, Hionia și Irina au primit moarte martirică la anul 304.

Troparul Sfintelor Mucenițe Sfintele Mucenițe Agapi, Hionia și Irina

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinîele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioasele îndrăzniri.

Pentru rugăciunile lor mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Tot în această zi, facem pomenirea:- Sfinților Felix episcopul, Ianuarie preotul, Furtunat și Septemiu;

– Sfinților mucenici Leonid, Harisa, Nichi, Galini, Calida, Nunehia, Vasilisa și Teodora;

– Sfintei mucenițe Irina;

– Sfântul mucenic Mihail Vurliotul;

Mâine, 17 aprilie, facem pomenirea Sfântului Mucenic Simeon, Episcopul Persidei.

Sursă: CrestinOrtodox.ro

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.