Haos în București. Cod roșu de intervenție al ambulanțelor. Cum au reacționat autoritățile în urma ploii înghețate
Ultima Ora Breaking News Social

Accident teribil în București. O ambulanță s-a răstrurnat. Ciruclația a fost redirecționată

Un accident rutier a avut loc, luni seară, în Capitală, în care au fost implicate un autoturism și o ambulanță SMURD, aceasta din urmă fiind răsturnată pe carosabil, anunță Brigada Rutieră a Municipiului București.

„În jurul orei 19.00, conducătorul unei autospeciale SMURD în vârstă de 40 de ani care se deplasa pe Sos Kiseleff, dinspre Arcul de Triumf către Piața Victoriei, având în funcțiune sistemele speciale de avertizare acustică și luminoasă, la intersecția cu str. Arh. I Mincu a intrat în coliziune cu autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, în urmă impactului rasturnandu-se autospecială SMURD.

Accidentul a avut loc pe Șoseaua Kiseleff, conform sursei mențioante.

„Până la acest moment nu a cerut îngrijiri medicale nicio persoană”, spun polițiștii rutieri.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.