Accident rutier grav. 2 persoane sunt în comă. Au intervenit elicopterele Smurd 1
6 persoane rănite, după ce un minor a intrat cu autoturismul pe trotuar
Ultima Ora Social

Accident rutier grav. 2 persoane sunt în comă. Au intervenit elicopterele Smurd

 Cinci persoane au fost grav rănite în urma unui accident produs pe raza comunei Manasia, județul Ialomița. Cel puțin două dintre victime sunt în comă, iar autoritățile au solicitat ajutorul a două elicoptere SMURD pentru transferarea răniților la spitale din București.

Potrivit reprezentanților ISU Ialomița, în accidentul produs în comuna Manasia au fost implicate două mașini.

În total, cinci persoane au fost rănite grav, iar una dintre victime a rămas încarcerată.

Toate victimele sunt grav rănite, iar cel puțin două dintre ele sunt în stare comatoasă, transmit reprezentanții ISU Ialomița.

Paramedicii și cadrele medicale au acordat primele îngrijiri răniților și i-au transferat la spitalul din Urziceni.

A fost solicitat și sprijinul a două elicoptere SMURD pentru transferal victimelor către spitale din Capitală.

Victimele sunt trei bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 40 de ani, o femeie de 42 de ani și un copil de aproximativ 10 ani.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.