Pesta porcină africană prezentă în 227 de localități. Sunt peste 900 de focare existente
6 000 de porci vor fi uciși în Călărași pentru a preveni răspândirea pestei porcine
Ultima Ora Social

6 000 de porci vor fi uciși în Călărași pentru a preveni răspândirea pestei porcine

Aproximativ 6.000 de porci vor fi uciși, într-o fermă din Călărași, după ce analizele de laborator au confirmat, luni, un nou focar de pestă porcină africană, transmite MEDIAFAX.

Prefectul județului Călărași, George Iacob, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că analizele de laborator, făcute pe probele prelevate după ce mai mulți porci de la o fermă din Călărași au murit, au ieșit pozitive la pesta porcină africană.

„Avem un focar la un agent economic din municipiul Călărași unde sunt aproximativ 6.000 de porci. Au fost prelevate probe care au ieșit pozitive. Au fost dispuse măsurile corespunzătoare urmând ca în zilele viitoare să se continue ce a fost aprobat, inclusiv uciderea celor aproximativ 6000 de porci”, a declarat Iacob.

Reprezentanții Primăriei Călărași au precizat, la rândul lor, că a fost aprobat un plan de măsuri în vederea răspândirii virusului.

„Ca urmare a confirmării focarului de pestă porcină africană în exploatația comercială (…) aflată pe raza administrativă a municipiului Călărași, luni, 26 august, președintele Unității Locale de Sprijin Călărași, primarul Daniel Ștefan Drăgulin, a convocat o ședință a acestei structuri pentru aprobarea unui plan de măsuri în vederea prevenirii răspândirii virusului PPA pe teritoriul municipiului Călărași”, arată Primăria Călărași.

Printre măsurile luate se numără interzicerea circulației animalelor pe raza municipiului Călărași, interzicerea pășunatului, monitorizarea intrărilor și ieșirilor în și din oraș, instalarea de filtre de dezinfectare la intrările și ieșirile din piețe, târguri și oboare sau catagrafierea exploatațiilor de porci pe cartiere.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.