380.000 mp anunțați pentru proiectele unor clădiri de birouri în anul următor
Ultima Ora Social

380.000 mp anunțați pentru proiectele unor clădiri de birouri în anul următor

380.000 mp anunțați pentru proiectele unor clădiri de birouri în anul următor

Dezvoltatorii imobiliari au anunţat pentru anul 2019 proiecte pentru clădiri de birouri care totalizează aproximativ 380.000 mp, iar pentru 2020 de circa 242.000 mp, în condiţiile în care în acest an livrările de astfel de spaţii vor creşte cu 55% faţă de anul trecut, conform unei analize realizate de o companie internaţională de consultanţă, remisă joi AGERPRES.

O dată cu venirea toamnei, începe şi mutarea a circa 23.500 angajaţi, în clădiri noi de birouri, de ultimă generaţie, numai până la sfârşitul anului 2018. În acest an se vor da în folosinţă clădiri de birouri de clasă A care vor totaliza 224.000 mp, 84% din aceste spaţii urmând a se deschide în a doua parte a anului, potrivit unei estimări realizate în ultimul raport al companiei ESOP Consulting l CORFAC International.

Cele mai multe clădiri de birouri se vor livra în zona de centru-vest, acolo unde s-a realizat în acest an şi cel mai mare volum de pre-închirieri. Vor urma livrări cu suprafeţe ridicate, pentru este vorba în general de proiecte cu faze multiple, situate pe inelul magistralei 1 de metrou.

„Aceste locaţii au devenit foarte căutate în ultimii ani, pentru că se bucură de o accesibilitate bună, cât şi de facilităţi de parcare rezonabile. De asemenea, zonele s-au dezvoltat constant în ultimii ani cu o infrastructură comercială apreciată de chiriaşii imobilelor de birouri: mall-uri, galerii comerciale, restaurante, centre medicale, pe lângă facilităţile deja existente – unităţi de învăţământ, de la grădiniţe şi şcoli, până la universităţi”, spun reprezentanţii companiei de consultanţă.

Printre cele mai aşteptate apariţii se numără Campus 6.1, lângă Universitatea Politehnică Bucureşti, prima clădire din proiectul Campus 6, care va avea recepţie virtuală şi care va aduce pentru prima dată ca facilitate o aplicaţie dedicată de smartphone, prin care angajaţii vor putea controla spaţiul de lucru (acces, temperatură, lumină). Un alt proiect din zona de centru-vest care va livra spaţii noi în curând este AFI Tech Park, cu un total de 22.000 mp gata în 2018. Tot până la sfârşitul acestui an se vor livra şi clădirile de birouri Day Tower şi Unirii View, amândouă situate în zona Unirii. În zona de centru-nord, în acest an se va mai livra o singură clădire, Globalworth Campus – Bldg. B.

Cel mai nou pol de birouri, cel conturat în zona Expoziţiei, va avea primele birouri disponibile începând cu 2019, când se aşteaptă livrarea primelor două clădiri de birouri de clasă A în proiectul Expo Business Park. Conform Esop, City Rose Park 1, principalul concurent al acestui proiect, din zona Expoziţiei va livra primele spaţii de birouri începând din 2020. În total în zonă se vor construi 94.000 mp de spaţii de birouri.

În 2019, în zona Barbu-Văcărescu, sunt anunţate a se da în folosinţă proiectele Equilibrium, Globalworth Campus Bldg. C şi Oregon Park-Bldg.C. În total, în zona de centru-nord, în 2018-2020 se vor da în folosinţă 137.000 mp spaţii de birouri.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.