
Mii de oameni la „Marşul pentru viaţă”, în Capitală şi mai multe orașe din ţară
Mii de oameni au participat sâmbătă în Capitală şi mai multe judeţe ale ţării la ”Marşul pentru viaţă”, protestatarii purtând tricouri cu mesaje precum ”Stop avort” şi ”Mă bucur că trăiesc”. Alături de ei au fost şi preoţi, unii cerând o lege pentru interzicerea avorturilor.
Cei 1.000 de participanţii la ”Marşul pentru viaţă” de la Alba Iulia au mers în coloană pe cele mai aglomerate străzi din municipiu, ţinând în mâini baloane, pancarte şi bannere cu mesaje precum: ”Bărbaţii adevăraţi aleg viaţa”, ”Stop avort”, ”Viaţa are prioritate”, ”Noi susţinem viaţa”, ”Suntem o voce pentru cei nenăscuţi”, ”Sunt îngerul tău păzitor”, ”Mamă, îţi mulţumesc că exist”, ”Copilul, dar de la Dumnezeu”, ”Iisus iubeşte toţi copiii. Născuţi şi nenăscuţi”, ”Suntem generaţia pentru viaţă”, ”Mami, ia-mă de mânuţă” sau ”Avortul ucide România”.
La marş a participat şi un grup mare de preoţi, dar şi părinţi cu copiii lor.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Alba Iulia, părintele Oliviu Botoi, a declarat, că această manifestare are scopul de a trage un semnal de alarmă cu privire la numărul mare de avorturi care s-au făcut în ţara noastră.
În şedinţa de lucru din luna ianuarie 2018, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a binecuvântat demersul Asociaţiei Studenţi pentru viaţă de a organiza cea de-a opta ediţie naţională a Marşului pentru viaţă, sub genericul ”O lume pentru viaţă”, a transmis Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, într-un comunicat de presă.
Peste 300 de persoane au participat, sâmbătă, la Constanţa, la „Marşul pentru Viaţă”, manifestarea îndreptată împotriva avorturilor.
Marşul a fost organizat de ONG-urile afiliate Federaţiei Pro-Vita din România, punctul de întâlnire al manifestanţilor fiind Catedrala Sf. Apostoli Petru şi Pavel din zona peninsulară a municipiului Constanţa. Potrivit organizatorilor, efectul scontat a fost cel de sensibilizare a constănţenilor, a societăţii şi a reprezentanţilor ei din orice sector, „asupra acestui flagel al vremurilor noastre, avortul, ne-naşterea de prunci, îmbătrânirea si îmbolnăvirea fizică, psihică şi spirituală a tuturor membrilor societăţii”.
Marşul Pentru Viaţă a fost organizat la nivel naţional, evenimentul desfăşurându-se simultan în mai multe oraşe din România şi Basarabia, fiind susţinut şi de BOR. „Acţiunea de astăzi este sprijinită de Biserica Ortodoxă Română, în ideea în care, fiind în ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, readucând prin acest marş public în atenţia publicului următoarea îndatorire: <<Dacă noi am primit viaţa de la părinţii noştri şi de la Dumnezeu atunci avem datoria şi noi la rândul nostru să oferim viaţă copiilor pe care Dumnezeu ni-i dă>>. Să ne ajute bunul Dumnezeu să înţelegem acest lucru şi să fim susţinători ai vieţii pentru că viaţa este supremul dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut”, a declarat şi purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu.
La Timişoara, protestatarii au cerut parlamentarilor să facă un act “de patriotism” în anul Centenarului şi să interzică avorturile.
Peste 300 de credincioşi, din toate confesiunile, au participat, la Bistriţa, la Marşul pentru Viaţă, ajuns la a V-a ediţie.
IPS Andrei Andreicuţ a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la Marşul pentru Viaţă, organizat de trei asociaţii, că dacă ar rămâne conştiinţa creştină călăuzitoare pentru neamul românesc, nu s-ar mai împlini prognosticul catastrofal privind scăderea populaţiei României la 15 milioane de persoane.
„Sfânta Scriptură ne spune lucruri esenţiale în ceea ce priveşte viaţa. Avortul, din moment ce suprimă o viaţă, este crimă calificată. Sigur că trăim într-o lume secularizată şi nu se pune preţul care ar trebui să se pună pe Sfânta Scriptură sau pe viaţa religioasă în general, dar noi nu vom conteni să milităm pentru viaţă. (…) S-a constatat îmbătrânirea nu doar a României, ci şi a întregii lumi creştine. Toate familiile noastre tinere ar trebui să aibă măcar câte trei copilaşi, unul pentru mamă, unul tată şi celălalt pentru Biserică şi pentru ţară. Şi atunci pronosticul catastrofal pe care îl auzim, că peste un număr de ani nu vom mai fi decât 15 milioane de români de la 22 de milioane, nu s-ar împlini dacă ar rămâne conştiinţa creştină călăuzitoare pentru neamul nostru”, a spus IPS Andrei Andreicuţ, potrivit Mediafax.
Cei prezenţi au avut pancarte cu mesaje precum „Există iertare şi vindecare după avort”, „Pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie”, „Ajută mama şi copilul. Ei depind de tine”, „Roagă-te pentru încetarea avorturilor”.



Comentarii