Protest de amploare sâmbătă la București. „Toate drumurile duc la Bucureşti. Revoluţia generaţiei noastre”

Protest de amploare sâmbătă la București

Mii de oameni din toată ţara sunt aşteptaţi în București la un protest de amploare faţă de modificarea legilor justiţiei şi a Codurilor penale.

Manifstanții se vor aduna în Piaţa Universităţii, urmând apoi să plece în marş către Palatul Parlamentului, cu opriri la sediul Avocatului Poporului, Curtea Constituţională a României (CCR) şi Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).
Protestul, organizat sub sloganul „Toate drumurile duc la Bucureşti. Revoluţia generaţiei noastre”, va începe în jurul orei 18.00 în Piaţa Universităţii.

Conform programului organizatorilor, protestatarii din alte oraşe din ţară vor fi aşteptaţi de către cei din Bucureşti la Gara de Nord până la ora 16.00. În acelaşi timp, la ora 10.00 vor pleca din zona Otopeni clujenii care au pornit, în urmă cu câteva zile, într-un „Marş al speranţei”, pe jos, urmând să treacă pe la Casa Presei Libere, Arcul de Triumf, sediul ALDE, sediul PSD, Piaţa Victoriei şi apoi Piaţa Universităţii, unde va începe protestul.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.