Protest de amploare la sediul PSD. Ce-i cere sindicaliștii lui Ciolacu. Document 3
Social Ultima Ora

Protest de amploare la sediul PSD. Ce-i cere sindicaliștii lui Ciolacu. Document

Salariaţi ai Institutului Naţional de Statistică (INS) pichetează, miercuri, sediul PSD, pentru a atrage atenţia asupra „discriminărilor salariale” la care sunt supuşi statisticienii şi pentru a cere aplicarea majorărilor salariale conform legii privind salarizarea personalului din instituţii publice.

Acţiunea de protest de miercuri este programată să se desfăşoare între orele 10.00 şi 12.00, la sediul PSD din Capitală, şi va continua cu pichetări la sediile celorlalte partide.

„Acţiunea are ca scop sensibilizarea decidenţilor politici ai ţării asupra problemelor cu care se confruntă statisticienii şi pentru stoparea discriminărilor salariale pentru familia ocupaţională administraţie şi aplicarea majorărilor salariale conform legii de salarizare.

În prezent, la nivel naţional sunt aproximativ 2.000 de posturi de statisticieni, dintre care cca. 1600 ocupate.

Aceştia nu solicită venituri suplimentare pentru această categorie, ci doar respectarea Legii 153/2017, lege care reglementează în mod expres ca până în anul 2022 să se reducă discriminările salariale la nivelul familiei ocupaţionale”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie.

Protest de amploare la sediul PSD. Ce-i cere sindicaliștii lui Ciolacu. Document 4

1. Aplicarea, de îndată, ȋn integralitatea ei, a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice – revocarea măsurii de îngheţare a salariilor/veniturilor ȋn sectorul bugetar pentru anul 2022, inclusiv indemnizaţiile demnitarilor din administraţia publică locală.

2. Modificarea Art. 11 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 în ceea ce priveşte raportarea totalităţii veniturilor salariaţilor din administraţia publică locală la indemnizaţia viceprimarilor/vicepreşedinţilor consiliilor judeţene. În acest sens, solicităm demararea discuţiilor şi negocierilor în vederea, fie a înlocuirii sintagmei ,,venituri” cu ,,salariul de bază/încadrare”, fie excluderea unor categorii de drepturi salariale de la limita impusă: indemnizaţia de hrană, indemnizaţia de vacanţă/vouchere de vacanţă, majorări salariale fonduri europene, spor condiţii de muncă.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.