lucian bode
Justiție Ultima Ora

Justiţia a decis: Maşina cu care circula ministrul Bode şi care a intrat pe contrasens nu a încălcat nicio regulă; dosar clasat

Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General a dispus clasarea dosarului penal în care au fost efectuate cercetări în legătură cu accidentul auto produs în august 2020 în care a fost implicat autoturismul cu care circula Lucian Bode, la acea vreme ministru al Transporturilor în Guvernul Orban, informează agerpres.ro.

Potrivit unui răspuns al Parchetului General, procurorii au dispus:

* clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 Cod penal privind accidentul rutier produs la data de 30.08.2020 pe raza comunei Drăganu, judeţul Argeş, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală;

* clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 350 alin. 1 şi 3 Cod penal privind accidentul de muncă de circulaţie, urmat cu incapacitate temporară de muncă, nefiind întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni;

* clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de omisiune a sesizării, prev. de art. 267 Cod penal, nefiind întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni;

* clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de încălcarea consemnului, prev. de art. 415 alin. 1 Cod penal, întrucât nu au existat acţiuni sau inacţiuni dintre cele prevăzute în normele de incriminare a acestei infracţiuni.

Iniţial, dosarul a fost deschis de procurorii din Piteşti, care l-au trimis apoi la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, după care a fost preluat de Secţia Parchetelor Militare, din dispoziţia procurorului general Gabriela Scutea.

Procurorii militari s-au ocupat de acest caz deoarece şoferul care conducea maşina în care se afla ministrul Bode este angajat al Serviciului de Protecţie şi Pază.

Pe 30 august 2020, autovehiculul în care se afla Lucian Bode a fost implicat într-un accident rutier pe DN7, în zona localităţii Drăganul, din judeţul Argeş.

Din primele cercetări a rezultat că autoturismul marca Volkswagen Touareg în care se afla ministrul a intrat pe contrasens şi a lovit un alt vehicul care circula regulamentar. În urma evenimentului rutier au fost răniţi şoferul maşinii care circula regulamentar şi o pasageră, ambii de cetăţenie poloneză.

Conform unor imagini filmate de un motociclist aflat în trafic, maşina în care se afla Bode, având semnalele acustice şi luminoase pornite, a intrat pe contrasens şi a depăşit o coloană de maşini, deşi drumul era marcat cu linie continuă. La scurt timp, maşina s-a ciocnit cu un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus şi s-a oprit într-un gard.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.