Newsweek România răspunde acuzațiilor: ”Este culmea ipocriziei să fim calomniați de cineva ca Bogdan Chirieac”
https://newsteam.ro/ultima-ora/122637/28/06/2019/
Ultima Ora Social

Revoltător. Chirieac, plătit cu 72 000 lei să scrie bine despre Compania de drumuri

Situația dezastruoasă a drumurilor românești este promovată de compania DC News, controlată de Bogdan Chirieac, pentru suma de 72.000 lei, scrie newseek.ro

Contractul a fost atribuit de Narcis Neaga, directorul general al CNAIR, pentru a beneficia de șase articole pozitive. Articolele au fost mascate într-o campanie de educație rutieră.

Newsweek România a dezvăluit la începutul lunii iunie că CNAIR i-a mai dat firmei lui Bogdan Chirieac un contract de 43.000 lei pentru a beneficia de imagine favorabilă și știri pozitive.

După întemnițarea fostului lider PSD, Liviu Dragnea, scaunul de director al lui Narcis Neaga s-a clătinat serios. Premierul Viorica Dăncilă avea de gând să-l schimbe din funcție, dar șeful Drumurilor a fost salvat de Costin Mihalache, șeful cancelariei primului-ministru, dar și de baronii locali.

În toate mandatele de director general ale lui Narcis Neaga, Mihalache a fost președintele Consiliului de Administrație al CNAIR. În plus, Neaga a dispus înființarea unui Direcți Regionale de Drumuri la Vrancea pentru a-i face pe plac lui Marian oprișan, liderul PSD Vrancea.

Educație rutieră foarte scumpă

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat pe 23 mai 2019 un anunț de achiziție a unor servicii pentru promovarea și maximizarea vizibilității companiei a căror valoare a fost estimată la 72.000 lei. În aceeași zi, contractul a fost adjudecat de firma DC News Media Group, controlată de Bogdan Chirieac.

Conform anunțului de pe SEAP, se dorea „brand-uirea campaniei cu sigla CNAIR – CAMPANIE SUSȚINUTĂ DE CNAIR, pe toata durata de derulare, realizarea unor articole de informare: 6 articole în total, despre situația actuală din Romania în ceea ce privește educația rutieră, modelul altor țări și vidurile legislative – realizarea unui sondaj de opinie printre cititorii Prestatorului referitor la necesitatea realizării unor programe speciale de educatie rutieră”. Ulterior, sondajul urma să fie transpus într-un material de presă și publicat pe site-ul dcnews.ro, împreună cu o dezbatere pe acest subiect.

Directorul Narcis Neaga nu a răspuns până acum la întrebările transmise de Newsweek România pe acest subiect.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.