O fată de 14 ani, dispărută dintr-un centru social din Floreşti. Poliţia cere ajutorul populaţiei 1
Ultima Ora Social

O fată de 14 ani, dispărută dintr-un centru social din Floreşti. Poliţia cere ajutorul populaţiei

O fată de 14 ani a dispărut din Florești, dintr-un centru social. Pe 14 iunie, minora Văduva Maria, în vârstă de 14 ani, a plecat dintr-un centru social din Florești pentru a participa la festivitatea de închidere a anului şcolar și nu a mai revenit.

Responsabilii centrului social au sesizat poliția despre dispariția fetei. Copila provine din Alexandria, județul Teleorman, arată monitorulcj.ro. Persoanele care o recunosc sunt rugate să apeleze gratuit 112.

Semnalmentele fetei dispărute:

168 cm înălţime, circa 56 de kg, ochi căprui, păr brunet, lung până la nivelul umerilor, drept, faţa ovală, fără semne particulare, constituţie atletică.

La data plecării era îmbrăcată cu o rochie de culoare neagră cu dungi albe, pantofi sport din pânză de culoare gri.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.