100 de elevi au fost evacuați dintr-o școală în flăcări 1
Ultima Ora Social

100 de elevi au fost evacuați dintr-o școală în flăcări

Aproximativ 100 de elevi ai şcolii gimnaziale din comuna Ciceu Mihăieşti, judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost evacuaţi, joi dimineaţa, din clase, în urma unui incendiu produs la panoul electric al clădirii, potrivit informaţiilor furnizate de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Marius Rus.

Panoul electric se afla pe holul şcolii.La faţa locului au fost mobilizate două echipaje ale pompierilor, un echipaj de prim-ajutor al SMURD, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) din comună, dar şi o echipă de intervenţie a furnizorului de energie electrică.

Primii care au ajuns la şcoală au fost cei de la SVSU, care au constatat că panoul care fusese cuprins de flăcări încă mai fumega. În scurt timp, incendiul a fost lichidat.Potrivit datelor comunicate de ISU Bistriţa-Năsăud, copiii sunt în afara oricărui pericol.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.