1 octombrie 331 î.Ch.: Alexandru cel Mare îl învinge pe Darius al III-lea al Persiei în bătălia de la Gaugamela

Bătălia de la Gaugamela (astăzi Tel Gomel în nordul Irakului) a avut loc pe 1 octombrie 331 î.Hr. și a fost una dintre bătăliile decisive din istoria lumii. A fost dusă între Alexandru cel Mare și Darius III al Persiei. Această bătălie, numită uneori și Bătălia de la Arbela, a fost o mare victorie pentru statul macedonean antic și a dus la prăbușirea Imperiului Persan.

Darius a ales ca loc de desfășurare pentru bătălie o zonă plată, unde își putea desfășura în voie armata și unde putea beneficia de pe urma superiorității numerice față de armata lui Alexandru Macedon. Locul ales a fost astfel câmpia Gaugamela din Irakul de astăzi (istoricul grec Plutarh se referă la această câmpie ca la”adăpostul cămilei”). Această locație se află la est de orașul actual Mosul.

Bătălia are loc în condițiile în care Alexandru Macedon a pornit o campanie de cucerire a Imperiului Persan. După Bătălia de la Issos din anul 333 î.Hr. el a cucerit coasta estică a Mării Mediterane și Egiptul. După aceste cuceriri a avansat prin Siria spre inima Imperiului Persan. Alexandru a traversat apoi fluviile Tigru și Eufrat fără nici un fel de opoziție. Darius era ocupat în tot acest timp cu pregătirea unei mari armate formată din soldați din toate colțurile imperiului. El a plănuit să se folosească de număr pentru a-l zdrobi pe Alexandru, unii istorici contemporani evenimentului vorbind de o armată de peste 100.000 de soldați. De asemenea Darius a ales un teren plan pentru bătălie, pentru a se putea folosi de această superioritate numerică și pentru a-i limita lui Alexandru alegerile tactice.

Alexandru și-a așezat tabăra pe malul râului Bulemus și a înaintat împreună cu oamenii săi, transportând doar echipamentele și proviziile pentru câteva zile. Macedonenii au ajuns la Gaugamela în după amiaza zilei de 30 septembrie. Alexandru a dorit inițial să îi atace pe perși imediat după ce au ajuns, dar generali s-au opus. De asemenea, generalii lui Alexandru au propus un atac de noapte, pentru a diminua avantajul numărului. Alexandru nu a acceptat, motivând că aceasta ar fi o victorie furată. În aceste condiții macedonenii s-au odihnit în noaptea dinaintea luptei, în timp ce perșii temându-se de un atac de noapte au rămas în veghe.

Încă din seara dinaintea luptei armata persană se afla deja pe viitorul câmp de luptă. Darius a recrutat cele mai bune trupe de cavalerie din satrapiile estice și din rândul triburilor scitice aliate. De asemenea Darius a desfășurat și cele 300 de care de luptă scitice, pe care le-a așezat în fața celorlalte trupe. De asemenea el a așezat și cei 15 elefanți, împreună de care de luptă din India, dar acestea au avut un rol minor în luptă. Înainte de luptă, Darius a ordonat să fie curățate tufișurile și vegetația pentru a ușura înaintarea carelor de luptă.

Darius s-a așezat în centru, împreună cu cea mai bună infanterie a sa, care prin tradiție se aflau alături de regele persan. În jurul lui se aflau cavaleria din Caria, mercenari greci și garda de călăreți persană. Chiar în centru a plasat pdestrași perși (nemuritorii), cavaleria indiană și arcașii din Mardian.

Pe ambele flancuri era așezată cavaleria. Bessus comanda flancul stâng, pe care se aflau cavaleria din Bactria, Dahae, Arachosia. cavaleria din Persia, din Susia, Cadusia și călăreții sciți. Carele de luptă au fost plasate în față, împreună cu un grup mic de soldați din Bactria. Pe partea dreaptă comanda o avea Mazaeus, aici aflându-se cavaleria din Syria, Media, Mesopotamia, Parthia, Sacia, Tapuria, Hyrcania, Albania Caucaziană, Sacesinia, Cappadocia, și Armenia. Cavaleria din Cappadocia și Armenia era așezată în fața altor unități de cavalerie și au condus atacul. Cavaleria din Albania Caucaziană și Sacesinia au fst trimise să înconjoare flancul macedonean.

Armata macedoneană era împărțită în două părți, partea dreaptă a armatei aflându-se sub comanda directă a lui Alexandru, iar partea stanga era condusă de către generalul Parmenion. Alexandru se afla alături de camarazi. Împreună cu el se aflau paionieni și cavaleria ușoară macedoneană. Cavaleria formată din mercenari era împărțită în două grupuri, veteranii fiind plasați în partea dreaptă, iar restul cavaleriei se afla în fața arcașilor agrieni și macedoneni, care la rândul lor se aflau plasați lângă falangă. Parmenion se afla în stânga împreună cu mercenarii din Grecia și Thesalia, respectiv cavaleria din Tracia. Armata macedoneană era așezată în așa fel încât să asigure o cât mai mare libertate de mișcare, pentru flancul drep condus de Alexandru.

În centrul formației se aflau mercenarii cretani. În spatele lor se afla un grup din cavaleria thesaliană și mercenarii din Achaia. În dreptul lor se afla o altă parte din cavaleria greacă, aliată. În spatele lor era așezată falanga, într-o linie dublă. Macedoneni aveau o cavalerie depășită și de cinci ori, de cavleria persană. De asemenea armata persană era desfășurată pe o lungime foarte mare. În aceste condiții era de așteptat ca armata macedoneană să fie atacată pe flancuri de către perși. De aceea linia a doua macedoneană a primit ordin să fie pregătiți să răspundă la un atac din flanc. Linia a doua era formată mai mult din mercenari.

Bătălia a început prin ordinul dat de Alexandru falangei de a ataca centrul liniei persane. Macedonenii au înaintat sub un unghi de 45 de grade, probabil pentru a ademeni cavaleria persană.

Fiind amenințat direct, Darius părăsește câmpul de luptă, cauzând o derută totală în rândul oștenilor săi. Și-au pierdut viața peste 40.000 de perși, în timp numai câteva sute de macedoneni au căzut victime. Alexandru Macedon renunță la urmărirea lui Darius, deoarece flancul drept al armatei sale se afla în dificultate.

Călăreţii şi pedestraşii barbarilor măcelăriţi în această luptă trec de nouăzeci de mii, spun unele surse; macedonenii n-au avut decât cinci sute de morţi, dar numărul răniţilor era mare. Printre aceştia se aflau şi unii dintre cei mai vestiţi generali, ca Hephaistion – comandantul gărzii personale a lui Alexandru – rănit la braţ de o suliţă. Au mai fost răniţi şi generalii Perdiccas, Coinos Menidas, precum şi alţi strategi vestiţi.

Vă prezentăm principalele evenimente istorice ale zilei de 1 octombrie:

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.