Structura anului școlar 2026–2027. Când vor începe elevii cursurile. Care sunt principalele vacanțe
Structura anului școlar 2026–2027: cursurile ar urma să înceapă pe 7 septembrie și să se încheie pe 18 iunie se arată în…
Structura anului școlar 2026–2027: cursurile ar urma să înceapă pe 7 septembrie și să se încheie pe 18 iunie se arată în…
Ministrul Educației, Daniel David, și-a depus demisia din funcție, decizia venind într-un moment sensibil pentru sistemul de învățământ, pe fondul discuțiilor privind…
Luni începe simularea examenului de Bacalaureat, la care s-au înscris peste 146.000 de elevi din clasa a XII-a. Probele la simularea examenului…
Asociația Elevilor din Constanța anunță că a acționat astăzi, 30 septembrie 2019, în instanță Ministerul Educației, pentru anularea Ordinului ministrului care prevede…
Deputatul social-democrat botoșănean a formulat o solicitare către Ministerul Educației Naționale pentru creșterea gradului de integrare și adaptare a copiilor cu cerințe…
Ministerul Educației informează că instituția beneficiază de fonduri mai mari cu peste 42% față de anul trecut după rectificarea bugetară, însă în…
În acest an școlar au fost 178.899 de elevi înscriși în clasa a VIII-a, a anunțatministrul Ecaterina Andronescu în cea mai recentă…
Ministerul Simulării Naționale ”Acum câteva zile au fost făcute publice rezultatele simulărilor naționale pentru clasa a VIII-a, respectiv în premieră pentru clasa…
Ministerul Educaţiei a reacționat după ce Consiliul Naţional al Elevilor a îndemnat elevii să boicoteze Simularea Evaluării Naţionale 2019. Ministerul arată că…
Luni 4 martie au început inscrierile pentru clasa pregătitoare. Cererile de înscriere pentru clasa pregătitoare se completează la secretariatul școlii, de astăzi…