Structura anului școlar 2026–2027. Când vor începe elevii cursurile. Care sunt principalele vacanțe

Structura anului școlar 2026–2027: cursurile ar urma să înceapă pe 7 septembrie și să se încheie pe 18 iunie se arată în proiectul Ministerului Educației.

Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică proiectul de ordin privind structura anului școlar 2026–2027, potrivit căruia cursurile ar urma să înceapă în 7 septembrie 2026 și să se încheie în 18 iunie 2027, cu perioade de curs adaptate pentru toate clasele.

În varianta propusă, clasele din învățământul obligatoriu și preuniversitar vor avea cursuri organizate pe intervale, cu mai multe vacanțe școlare, inclusiv cea de iarnă și vacanțe intermediare. Proiectul mai prevede că pentru elevii din clasa a VIII-a cursurile s-ar încheia pe 11 iunie 2027, iar pentru cei din clasa a XII-a pe 4 iunie 2027, respectiv anterior datei generale pentru finalul anului școlar.

O schimbare semnificativă față de anii anteriori o reprezintă faptul că intervalul în care inspectoratele școlare județene și cel al municipiului București pot alege săptămâna de vacanță la decizia locală va fi redus de la trei săptămâni la doar două săptămâni. Propunerea ministerului are în vedere crearea unui echilibru între perioadele de cursuri și vacanțe.

Potrivit proiectului, una dintre opțiunile pentru vacanța la decizie ar fi între 22 februarie și 7 martie 2027, cu scopul de a evita perioade excesive consecutive de cursuri fără pauze semnificative.

Propunerea celor de la minister ține cont și de programarea probelor de competențe în cadrul examenelor naționale, prevăzute să se desfășoare în ultimele două săptămâni de cursuri și în perioada imediat următoare. Calendarul final va fi adoptat după analiza feedbackului primit în consultare și după discuțiile din Comisia de Dialog Social.

O R D I N privind structura anului şcolar 2026 – 2027.

Având în vedere:- prevederile art. 115 alin. (2), lit. r) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare,

– Referatul de aprobare nr. 140/23.01.2026 referitor la proiectul de ordin al ministrului educației și cercetării privind structura anului școlar 2026-2027,În baza prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare, MINISTRUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII, INTERIMAR, emite prezentul ordin:

Art. 1 (1) Anul şcolar 2026-2027 începe la data de 1 septembrie 2026, se încheie la data de 31 august 2027 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri.

Cursurile anului şcolar 2026-2027 încep la data de 7 septembrie2026.(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) se stabilesc următoarele:

a) pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni decursuri și se încheie la data de 4 iunie 2027;

b) pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 11 iunie2027;

c) pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia clasei a IX-a și a claselor prevăzutela litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuriși se încheie la data de 25 iunie 2027;

d) pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.

Anul şcolar 2026-2027 se structurează, pe intervale de cursuri și intervale de vacanță, astfel:

a) intervale de cursuri:- de luni, 7 septembrie 2026, până vineri, 23 octombrie 2026;

– de luni, 2 noiembrie 2026, până marți, 22 decembrie 2026;

– de luni, 11 ianuarie 2027, până vineri, 19 februarie 2027 sau vineri, 26 februarie 2027, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

– de luni, 1 martie 2027 sau luni, 8 martie 2027, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 23 aprilie 2027;

– de miercuri, 5 mai 2027 până vineri, 18 iunie 2027;

b) intervale de vacanță:- de sâmbătă, 24 octombrie 2026, până duminică, 1 noiembrie 2026;- de miercuri, 23 decembrie 2026, până duminică, 10 ianuarie 2027;

– o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 22 februarie– 7 martie 2027;

– de sâmbătă, 24 aprilie 2027, până marți, 4 mai 2027;- de sâmbătă, 19 iunie 2027, până duminică, 5 septembrie 2027.

Fiecare unitate de învățământ comunică beneficiarilor primari ai educației și părinților/reprezentanților legali ai acestora, până la data de 1 octombrie 2026, structura detaliată a anului școlar, cu includerea deciziilor pentru elementele flexibile ale acesteia.

3. În ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

Programul naţional „Şcoala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ.

Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.(2) La clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică și din învăţământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde”, se organizează activităţi de instruire practică urmărind și scopul acestor programe.

(3) La clasele din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâ-na verde”, se organizează activităţi de instruire practică.

Art. 5 În situaţia suspendării cursurilor conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, măsurile privind parcurgerea integrală a programei şcolare prin modalităţi alternative stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ nu se dispun în perioada vacanţelor şcolare.

Art. 6 Calendarul examenelor/evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv decertificare/atestare a calificării profesionale/a competenţelor, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a seaprobă prin ordine distincte ale ministrului educaţiei și cercetării.

Art. 7 (1) În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi despecificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, cu avizul Ministerului Educaţiei și Cercetării, la cerereaconducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin prezentul ordin.

(2) Pentru unitățile de învățământ militar preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică şi securitatenaţională, în funcție de specificul școlii și de specificul specializării/armei, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei şi alte instituţii cu atribuţii în domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale pot aproba, cu avizul Ministerului Educației și Cercetării, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin prezentul ordin.

(3) Solicitarea de modificare a structurii anului școlar pentru situațiile menționate la alin.(1) se face dupăconsultarea consiliului reprezentativ al părinților din unitatea/unitățile de învățământ respectivă/respective.

(4) Aprobarea modificării structurii anului şcolar, menţionată la alin. (1) și la alin.(2), se acordă în condiţiileasigurării parcurgerii integrale a programei şcolare, precum şi a posibilităţii ca toţi elevii să participe, fărărestricţii, la examenele și evaluările naționale.

Art. 8 Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, inspectoratele școlare șiunitățile de învățământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin”, arată ministrul interimar, al educației, premierul Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan a stabilit structura noului an școlar
Ilie Bolojan a stabilit structura noului an școlar