Micii fermieri, sprijin din fonduri europene și din bugetul național
Deputatul PSD Bacău, Elena Hărătău: „Micii fermieri beneficiază de numeroase forme de sprijin, atât din fonduri europene, cât şi din bugetul naţional”…
Deputatul PSD Bacău, Elena Hărătău: „Micii fermieri beneficiază de numeroase forme de sprijin, atât din fonduri europene, cât şi din bugetul naţional”…
Nicolae Chiriac, la data faptelor primar al oraşului Broşteni din judeţul Suceava, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie…
Fostul comisar european și actual europarlamentar, Corina Crețu, susține pe Facebook că este „trist” ceea ce face Guvernul Dăncilă și că documentul…
Bruxelles-ul îi cere premierului ceh Andrej Babis să restituie 17,4 milioane de euro din subvenţii europene, estimând că el se află într-o…
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a ajuns astăzi, puțin după ora 16.00, la sediul DNA, imediat după ședința de Guvern. Dacă inițial…
Primarii vor putea obține mai ușor bani europeni pentru cetățeni și comunități. Îmi face plăcere să vă informez că a fost publicat…
Fermierii români îşi pot asigura culturile împotriva fenomenelor climatice nefavorabile cu bani europeni prin Programului Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR 2020,…
Raportul Oficiului European Anti-Fraudă (OLAF) pe 2017 arată că statele membre au furat 3 miliarde de euro din bugetul comunității. Raportul spune…
Luni, 22 aprilie, la Palatul Victoria, a fost lansat un proiect cu impact social major, finanţat din fonduri europene. Mă refer la…
Comisarul European Corina Crețu, candidat din partea PRO România la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, a participat astăzi la o întrevedere…