Vești de la medici despre polițistul rănit la Rădăuți
Social

Vești de la medici despre polițistul rănit la Rădăuți

Vești de la medici despre polițistul rănit la Rădăuți

Poliţistul rănit, la începutul lunii decembrie, în timpul unei misiuni Rădăuţi, a fost mutat de la Terapie Intensivă într-un salon al Spitalului de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi, susţin reprezentanţii unităţii medicale.

„Pacientul a avut o evoluţie bună, favorabilă. A fost mutat de la Terapie Intensivă într-un salon. Continuă tratamentul medicamentos şi de recuperare neuromotorie. E prea devreme să spunem despre recuperarea sau externarea sa sau să ne pronunţăm asupra deficitului motor. Cert e că, în următoarele 6 luni, va trebui să urmeze atât tratament medicamentos, cât şi kinetoterapie pentru recuperare”, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie „Prof.Dr.Nicolae Oblu” din Iaşi, dr. Florin Grămadă.

La una dintre locuinţele percheziţionate, în Rădăuţi, un bărbat l-a atacat şi rănit, cu o sabie, pe agentul şef adjunct de poliţie Dan Ciprian Sfichi, din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Suceava, „rănindu-l foarte grav la cap şi braţ”. Poliţistul a fost adus cu un elicopter la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, medicii fiind iniţial foarte rezervaţi în ceea ce priveşte şansele acestuia de supravieţuire.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.